
Inspectoratul de Poliție Județean Arad anunță că până la ora 10.00, nu au fost sesizate incidente. Peste 870 de angajați MAI au fost mobilizați pentru asigurarea ordinii publice la nivel județean, verificării și soluționării sesizărilor de posibile incidente electorale, precum și pentru protecția celor 437 de secții de votare.
Mapamond
Ministrul francez pentru afaceri digitale, Clara Chappaz, a anunţat vineri că a sesizat Comisia Europeană şi autoritatea naţională de reglementare a mass-media cu privire la fenomenul „Skinnytok” de pe reţeaua socială TikTok, care promovează slăbirea extremă.
Mapamond
Cântăreţul britanic Robbie Williams le-a spus fanilor că solicitările de selfie-uri îi provoacă disconfort şi panică, după ce a fost abordat de mai multe persoane în timpul unui zbor recent, relatează vineri PA Media/dpa.
Mapamond
Mii de pelerini s-au alăturat procesiunii anuale a Drumului Crucii în oraşul vechi din Ierusalim, în timp ce creştinii din întreaga lume celebrează Vinerea Mare, relatează dpa.
Local
În Vinerea Mare, jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Arad au demonstrat încă o dată că solidaritatea și implicarea pot aduce lumină și speranță acolo unde este cel mai mare nevoie.
Local
În Vinerea Patimilor, credincioșii ortodocși au urmat ritul bisericii și au săvârșit „Drumul Crucii”, procesiune ce se desfășoară la Mănăstirea Hodoș-Bodgrog.
Mapamond
Ordinul dat pe 18 martie de preşedintele rus, Vladimir Putin, de a suspenda pentru 30 de zile loviturile asupra infrastructurii energetice din Ucraina a expirat, a anunţat vineri Kremlinul, informează AFP şi Reuters.
1
Mapamond
Secretarul de stat american, Marco Rubio, a estimat vineri că este timpul „să se determine în următoarele zile dacă pacea este fezabilă! în Ucraina, subliniind totodată că SUA au alte priorități, la o zi după discuțiile de la Paris între americani, europeni și ucraineni, informează AFP.
Local
Arădenii pot spera la o zi de Paști însorită, cu temperaturi ridicate, iar luni și marți temperaturilor vor ajunge chiar și la 26 de grade.