Moderna şi Merck se pregătesc să lanseze primul studiu de fază trei al unui vaccin împotriva cancerului cu ARN mesager, după ce un studiu mai mic a arătat că acesta a sporit şansele de supravieţuire ale pacienţilor la un tip agresiv de cancer de piele. Datele arată că asocierea cu medicamentul de imunoterapie de la Merck a redus posibilitatea de deces la pacienţii cu risc ridicat.
Moderna ar putea avea testată şi pregătită o doză de rapel COVID-19 care vizează varianta Omicron pentru a depune cererea de autorizare în luna martie, a declarat miercuri preşedintele companiei. Moderna ar putea fabrica vaccinul pe măsură ce efectuează testele pentru a-l avea gata de lansare cât mai curând posibil.
Local
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Nădlac au depistat în urma controalelor efectuate în zona de competență patru cetățeni străini fără drept de a călători în spațiul Schengen.
România
InfoCons, alături de partenerul său Declaratie-Nutritionala.ro, a realizat un studiu detaliat asupra ciorbei de perișoare comercializate în restaurante, având în vedere ingredientele și valorile nutriționale.
ARADON Sport local
Dan Moraru le-a dat 30 de minute în teren jucătoarelor venite de pe bancă.
România
Un cutremur cu magnitudinea 3,7 grade s-a produs sâmbătă după-amiaza, la ora locală 16:36, în zona seismică Vrancea, județul Buzău, potrivit informațiilor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP).
Local
Nudurile virtuale au fost distribuite băieților din liceu prin intermediul Instagram și Whatsapp. Conducerea școlii a deschis o anchetă și a anunțat Biroul Siguranță Școlară din cadrul IPJ Arad.
10
Evenimente
Un eveniment organizat de Complexul Muzeal Arad, în parteneriat cu ISF şi ASF, îşi propune să educe financiar noile generaţii.
Local
Investiția s-a făcut din fonduri europene, în cadrul proiectului „Îmbunătățirea managementului calitativ al râurilor transfrontaliere: Criș (Körös), Mureș (Maros) și Tisa (Tisza)”.