Aeroportul Arad a primit aviz pentru transformarea terminalului cargo în terminal de pasageri.
Cinci localităţi din judeţ vor avea şcoli modernizate pe bani europeni, contractele fiind semnate cu ADR Vest.
ARAD. Au fost aprobate de către Guvern, prin ordonanță de urgență, alocări suplimentare pentru județul Arad în valoare de aproape 7 milioane de lei. Banii merg înspre modernizări de drumuri, în subprogramul Modernizarea Satului Românesc.
ARAD. Compania de Apă Arad anunţă semnarea unui nou contract de modernizare a reţelelor de apă şi canalizare în judeţ. De această dată, localităţile alese sunt Pâncota şi Păuliş.
Autorităţile judeţene sunt la un pas de a stabili câştigătorul licitaţiei pentru modernizarea drumului Arad-Felnac.
Local
„Iubirea de țară și în stradă se măsoară” și ”Aradul se unește”. Acestea sunt îndemnurile tinerilor arădeni care vor ieși la o manifestație pro-europeană, vineri, de la ora 17:00, în Piața Avram Iancu.
România
Patru programe naționale dedicate sprijinirii vârstnicilor au fost prelungite de Guvernul României.
Local
Bărbatul care l-a împușcat pe presupusul amant al concubinei sale, în parcarea supermarketului Supeco din Micălaca, în luna septembrie 2023, a fost condamnat la detențiune pe viață.
ARADON Sport local
„Galben-albastrele” au câștigat cu 75-60 primul meci din dubla pentru Final 4-ul Cupei.