Cherisse Graham şi Monica Brosovszky, „muşcând” din medalii, într-o imagine a bucuriei câştigării titlului naţional, care ţine loc de o mie de cuvinte.
După 14 ani, Monica Brosovszky şi Diana Ciupe s-au aflat, din nou, alături, în Sala Sporturilor din oraşul nostru, acolo unde au început urcuşul spre marea performanţă.
ARAD. Monica Brosovszky şi Diana Ciupe, MVP-urile unui debut european de colecţie.
ARAD. Reîntâlnire de vis, Monica Brosovszky – Diana Ciupe, în postura de adversare.
ARAD. ICIM Univ Goldiş - prima echipă feminină din baschetul românesc care a câştigat un trofeu continental, Liga Europei Centrale – îşi va afla la sfârşitul acestei săptămâni adversarele din prima fază a celei de-a treia competiţii ca valoare de pe „Bătrânul Continent”.
Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, a avut, luni, o convorbire telefonică cu secretarul general al Alianței Nord Atlantice, Mark Rutte, prilej cu care acesta a mulțumit României pentru contribuția sa la nivel aliat, a salutat creșterea bugetului de apărare al țării noastre și a reafirmat angajamentul NATO și al Statelor Unite față de apărarea colectivă și Articolul 5, transmite Administrația Prezidențială.
Inițiatoarea petiției referitoare la preluarea Bazinului de către Consiliul Județean a vorbit despre cele 4.000 de semnături adunate.
1
Un incendiu violent a izbucnit luni seara, 3 martie, la un autotren aflat pe Autostrada A1, la kilometrul 437, între nodurile rutiere Traian Vuia și Margina.
Papa Francisc, internat din 14 februarie pentru dublă pneumonie, a suferit luni o nouă criză respiratorie severă, a anunţat Vaticanul într-un comunicat, relatează AFP şi Reuters.
Președintele american, Donald Trump, a avertizat luni, pe rețeaua sa socială Truth Social, că „America nu va mai tolera asta prea mult timp”, referindu-se la poziția lui Volodimir Zelenski privind o încetare a ostilităților în Ucraina, relatează AFP și Reuters.
1
Fosta mare atletă Felicia Țilea Moldovan, specialistă în aruncarea suliței, a încetat din viață la vârsta de 57 de ani, a anunțat, luni, Federația Română de Atletism, pe pagina sa de Facebook.
Antrenorul UTA-ei este suspendat pentru următorul joc, după ce a văzut al patrulea cartonaș galben în acest campionat.
5
Partidele AUR, S.O.S. România și POT au atacat la Curtea Constituțională a României (CCR) proiectele de lege adoptate de Camera Deputaților și Senat prin care România ar putea doborî drone intrate ilegal în spațiul aerian al țării, a anunțat USR luni.
8