Deputatul Mihai Calimente, care s-a exprimat constant pentru proiectul Roşia Montană, crede că protestele din Bucureşti şi alte oraşe nu vor influenţa adoptarea în Parlament.
ARAD. Câteva zeci de arădeni au ieșit, din nou, în stradă pentru a protesta împotriva Guvernului care a aprobat planul de exploatare a aurului de la Roșia Montană.
ARAD. Deputatul Mihai Calimente crede că, deşi unii dintre liberali şi PSD-işti se pronunţă împotriva proiectului Roşia Montană, acesta va trece de Parlament.
Au participat 28 de membri ai Atelierului Foto Marvany din Bekescsaba şi ai Foto Club Arad.
ARAD. Deputatul Colegiului 7, Ştefan Petru Dalca, este de părere că statul român are nevoie de valorificarea zăcămintelor de aur de la Roşia Montană, însă cu respectarea unor norme drastice privind protejarea mediului.
Local
Purtătorul de cuvânt al Primăriei Municipiului Arad a transmis punctul de vedere al instituției în legătură cu mașina Poliției Locale care a fost furată, marți după-amiază, de un om al străzii. Acum ceva vreme, echipajul rămas acum fără mașină l-a dus pe bărbat la psihiatrie.
România
Biroul Electoral Central (BEC) a dat publicităţii marţi rezultatele finale la primul tur al alegerilor prezidenţiale, după centralizarea datelor de la cele 19.919 secţii de votare deschise în ţară şi străinătate.
România
Consiliul Naţional al Audiovizualului sesizează Comisia Europeană în ce priveşte platforma TikTok, în condiţiile în care reţeaua, deşi şi-a asumat că nu face publicitate politică, a permis candidatului independent Călin Georgescu acest lucru.
2
Local
Vineri, 22 noiembrie 2024, în timp ce se afla la volanul unei mașini, el ar fi lovit o femeie pe trecerea de pietoni și ar fi fugit de la locul accidentului.
Local
Un bărbat „aventurier” a urcat la volanul unei mașini ce aparține Direcției Generale Poliția Locală din cadrul Primăriei Municipiului Arad și a gonit cu ea pe străzile din centru.
6
Local
Corala „Contrast”, Analia Selis, Maria Răducanu și Diana Selagea se numără printre invitați.
Mapamond
Austria s-a oferit din nou ca posibilă locaţie pentru găzduirea de negocieri de pace vizând încetarea războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei, scrie marţi dpa.