Un pompier de 36 de ani de la Garda de Intervenție nr. 2 Birchiș, a murit joi seara după ce a fost lovit de un autoturism condus de o tânără de 26 de ani.
ARAD. Întâmplare macabră într-unul dintre saloanele Spitalului Județean Arad. Pacienții internații într-unul dintre saloanele secției de Neurologie au stat timp de șase ore cu o persoană decedată în încăpere.
Chestorul Ioan Handra, șeful Poliţiei de Frontieră Arad şi fostul şef al Inspectoratului de Frontieră Timişoara, a accidentat grav un bărbat pe DN 7, între Arad şi Pecica. O zi mai târziu, victima a decedat la Spitalul Judeţean Arad.
Tribunalul Arad a acceptat, la cererea familiei, să-l declare mort pe Abel Apostol, decizia putând conta mult în sentinţa finală din procesul în care Adrian Buleu este acuzat de uciderea omului de afaceri.
ARAD. Gheorghe Covaci, cel mai bătrân bărbat din judeţul Arad și unul dintre cei mai vârstnici români, a decedat zilele trecute, la vârsta de 108 ani, la Turnu.
Mapamond
Comisia Europeană a amendat Meta, firma mamă a Facebook, cu 797,72 milioane de euro pentru încălcarea legislaţiei privind concurenţa în beneficiul Facebook Marketplace, transmit Reuters şi DPA.
România
Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Adrian Câciu, a anunțat că luni, 18 noiembrie, vor fi încărcate cu 500 de lei cardurile de rechizite și haine, pentru familiile cu posibilități financiare reduse.
ARADON Sport local
FCC Baschet UAV Arad a reluat campionatul cu un succes la 61 de puncte în deplasare.
Local
Potrivit primelor informații, trei persoane ar fi rămas blocate în autoturism.
Local
Câți bani au primit complicii fiicei afaceristului, cât a costat dispozitivul care a detonat explozibilul și ce motive a avut fiica lui Ioan Crișan să pună la cale un plan atât de diabolic? Câteva dintre întrebări își află răspunsul în motivarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.
1
România
Federaţia Română de Fotbal susţine, într-un comunicat de presă remis în urma incidentelor de la meciul din Liga Naţiunilor România - Kosovo de pe Arena Naţională, abandonat la scorul de 0-0, că acţiunile jucătorilor şi oficialilor kosovari au fost premeditate şi a negat în acelaşi timp acuzele de rasism formulate de aceştia.
Local
Polițiștii din Șiria au emis un ordin de protecție pe numele unui bărbat din Galșa, iar cei din Curtici au emis unul pe numele unui bărbat din Macea.