
Accidentul mortal a avut loc în noaptea de miercuri spre joi în pasajul Michelangelo din Timișoara. Mașina în care se aflau patru tineri, din județele Arad și Mehedinți, a lovit un perete din interiorul pasajul, iar apoi s-a izbit violent de un autocamion al STPT, folosit la intervenții. În urma accidentului au decedat un tânăr de în vârstă de 19 ani, din județul Arad și o tânără, tot de 19 ani, din județul Mehedinți.
România
Aproximativ 150 de persoane, majoritatea refugiaţi din Ucraina, au participat duminică la un protest organizat în Bucureşti, prin care s-au marcat 11 ani de agresiune rusă şi trei ani de la declanşarea invaziei la scară largă.
Mapamond
Papa Francisc, spitalizat cu pneumonie şi a cărui stare de sănătate se menţine critică, a spus, într-un mesaj pentru rugăciunea Angelus, că-şi continuă cu încredere spitalizarea şi tratamentele, potrivit AFP.
ARADON Sport local
CS Universitatea Arad va încerca accederea în play-off, între primele opt echipe.
România
Mai mulți parlamentari PSD și ai minorităților naționale propun, printr-o inițiativă legislativă depusă la Parlament, ca evaluarea anuală a performanțelor profesionale ale funcționarilor publici să cuprindă și verificarea, în scris, a cunoștințelor teoretice actualizate privind actele normative care reglementează activitățile acestora.
1