Mai mulţi şoferi au fost înregistraţi de aparatele radar circulând cu viteze peste limitele maxime admise atât în judeţul cât şi în municipiul Arad.
Atenţie şoferi! Judeţul Arad va fi împânzit de radare în acest weekend. La fel şi municipiul.
ARAD. Partidul „Forţa Civică ” arădeană a reuşit să „construiască ”, în scurt timp, şi organizaţia municipală. Alături de preşedintele pe judeţ, Alexandru Lupu, preşedintele interimar pe municipiu, Mirel Talpeş, a prezentat câteva date privind organizaţia, precum şi modul în care doreşte să acţioneze pe eşichierul politic.
ARAD. Conform unei decizii a Biroului Permanent Teritorial, Conferinţa Municipală a PNL Arad se va desfăşura pe data de 20 aprilie. Încă de pe acum se anunţă o competiţie disputată, nu mai puţin de trei candidaţi fiind în cărţi.
ARAD. Deszăpezirea continuă la nivelul municipiului și în această noapte.
Local
Doi psihologi din cadrul Spitalului Județean au inițiat un proiect prin care bolnavii internați la Oncologie vor beneficia de psihoterapie ocupațională și de grup.
Local
Deputatul UDMR, Farago Peter, consideră că trebuie împiedicată centralizarea în administrația publică pentru că aceasta face mai dificilă relaționarea cetățenilor cu autoritățile.
Local
Reformele propuse de Bolojan vizează reducerea numărului de parlamentari la 300, reducerea subvenției pentru partidele politice și reducerea cheltuielilor administrative pentru demnitari.
5
Local
Președintele PNL Municipiul Arad, Sergiu Bîlcea, a criticat decizia Curții Constituționale privind renumărarea voturilor.
ARADON Sport local
Viitorul și LT Cermei se luptă pentru o „cauză” mai bună. Pecica încearcă să dea lovitura la Șag.
ARADON opinii
Decizia Curții Constituționale a României de a cere renumărarea voturilor reprezintă un abuz și un atac la adresa democrației.
4
România
Marcel Ciolacu: "Dacă se demonstrează, în urma renumărării, că am fost dezavantajat, oricum mă retrag din cursa pentru preşedinţie"
5
România
Peste 50 de tineri au protestat, joi seara, în centrul municipiului Târgu Mureş, împotriva extremismului şi pentru apărarea libertăţilor cetăţeneşti, reprezentanţi ai acestora susţinând şi că decizia Curţii Constituţionale a României (CCR) de renumărare a voturilor li se pare o încălcare a democraţiei.
4