Lucrările de extindere şi modernizare a Unităţii de Primire Urgenţe din cadrul Spitalului Judeţean Arad au ajuns într-un moment important. Spaţiul în care a fost realizată extinderea a devenit funcţional, iar odată cu acest moment s-a început lucrul la modernizarea celeilalte părţi a secţiei de Urgenţe, cea aflată în aripa din faţă a unităţii medicale.
ARAD. Până la anunţarea unei decizii cu privire la viitor, Asociaţia Judeţeană de Fotbal Arad organizează, în perioada 17 ianuarie-13 februarie, Campionatul Judeţean de fotbal în sală.
Primăriile din judeţ vor da banii Guvernului de la una la alta pentru ca aceştia să nu se întoarcă la stat.
După lucrări de relocare a magistralei de apă, acum pasajul de pe centură obligă şi mutarea conductelor de gaz.
Petiții la IȘJ și audiențe la Primărie pentru păstrarea grădiniței PN26 în actuala locație.
Local
Duminică dimineața, la ora 9:00, transportul agabaritic ce trebuie să ajungă la Termocentrala Mintia a pornit de la Nădlac.
UT Arad
Meciul de la Arad va fi condus de Horațiu Feșnic, același arbitru care a fost la centru și în partida tur.
Mapamond
Opozanți de extremă-dreapta la aderarea Bulgariei la moneda unică euro au atacat sâmbătă cu cocktailuri Molotov biroul reprezentanței Uniunii Europene la Sofia, relatează AFP.
1
România
Producția „Dreams (Sex Love)”/„Drommer”, în regia norvegianului Dag Johan Haugerud, a fost recompensată sâmbătă seară cu Ursul de Aur pentru cel mai bun film la cea de-a 75-a ediție a Festivalului Internațional de Film de la Berlin. Ursul de Argint pentru cel mai bun scenariu a fost acordat filmului „Kontinental 25” în regia cineastului român Radu Jude.
ARADON Sport local
Victoria arădeană a trimis campioana pe locul 5 la finalul sezonului regulat.
Mapamond
Starea de sănătate a Papei Francisc, în vârstă de 88 de ani, rămâne „critică și prognosticul este în prezent rezervat”, a anunțat sâmbătă seara Vaticanul, referindu-se la o criză astmatică respiratorie, relatează AFP.
1
ARADON Sport local
Arădencele au legat două victorii în derby-uri și așteaptă Final 4-ul Cupei României, de acasă.