ARAD - Proiectul este coordonat de doamna profesoară Luminiţa Olar, cadru didactic la Centrul Şcolar Arad.
Complexul Muzeal Arad vă aşteaptă, în 14-15 mai, la o nouă ediţie „Noaptea muzeelor”.
Directorul Muzeului Naţional de Istorie a Transilvaniei (MNIT), Ioan Piso, a declarat luni într-o conferinţă de presă că nu se teme de pensionare, şi că dacă muzeul s-ar fi aflat într-o stare satisfăcătoare ar fi plecat de mult. Nu plec de aici până nu am siguranţa că muzeul va ajunge pe mâini bune, au fost cuvintele lui Ioan Piso.
Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei participă la ediţia din acest an a Nopţii Muzeelor cu două evenimente, şi anume vizitarea colecţiei de istorie a farmaciei şi expoziţia "Dacii în era virtuală", cu obiecte dacice din colecţia proprie, piese ce deja au fost scanate în format 3D.
ARAD. Artistul plastic arădean Flory Takacs deschide, la Sala Clio a Complexului Muzeal Arad (de pe str. Horia, nr. 13), expoziţia „Lumină şi culoare”. Vernisajul va avea loc marţi, 12 aprilie, ora 18. Lucrările vor fi prezentate de prof. Dan lăzărescu.