ARAD - Stranierele din campionatul intern de baschet feminin ne-au ajutat să vedem cât de departe suntem de lumea selectă a sportului cu mingea la coş.
TÂRGOVIŞTE. „Mă aşteptam să fie aproape imposibil să învingem Târgovişte la ea acasă. Din acest motiv am considerat jocurile din Cupă drept jocuri de pregătire pentru Final Four-ul Ligii Europei Centrale, unde ne dorim să triumfăm” – a declarat prof. Dan Moraru, după ce ICIM Univ Goliş Arad s-a întors acasă cu trofeul acordat echipei clasate pe locul III în Cupa României.
ARAD. Monica Brosovszky şi Diana Ciupe, MVP-urile unui debut european de colecţie.
Imediat după închiderea oficială a urnelor, la ora 21, rezultatele exit-poll îl arătau pe Călin Georgescu, independent, pe locul trei în turul 1 al alegerilor prezidențiale, imediat după Marcel Ciolacu (PSD) și Elena Lasconi (USR).
Au fost centralizate voturile arădenilor în primul tur al alegerilor prezidențiale. În Arad, Călin Georgescu, candidatul independent, s-a impus cu peste 23 de procente. Pe doi a fost George Simion.
2
Anunțul a venit la mai puțin de 3 ore după ce s-a încheiat primul tur al prezidențialelor.
CAPORAL ALEXA. Pompierii militari din cadrul Detașamentului Arad au intervenit, duminică seara, cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD, la un incendiu izbucnit la o anexă, în localitatea Caporal Alexa.
Din punctul său de vedere, singura soluție este preluarea partidului de către Ilie Bolojan, singurul care ar putea reforma PNL.
8
Au votat 175.468 de persoane, din care 154.495 pe liste permanente, 17.990 pe liste suplimentare și 2.983 cu urna mobilă.
ARAD. Comandamentul Operaţional Judeţean Arad a transmis ultimele informaţii legate de procesul electoral desfăşurat în judeţul nostru, cu ocazia alegerilor prezidenţiale.