Chiar dacă de multe ori apare sub forma unei adevărate provocări, iar soluțiile par a nu veni de nicăieri, ambalarea cadourilor poate fi o experiență cu adevărat creativă și distractivă. Vei afla din acest articol ce produse să folosești mai ales atunci când vine vorba de împachetarea cadourilor pe care le vei oferi personal sau le vei trimite mai departe, dar și cum poți face procesul de ambalare mai ușor și mai eficient.
Local
Dintre aceștia, 125 au fost copii. Cei mai mulți dintre arădenii care au necesitat îngrijiri medicale în regim de urgență au fost diagnosticați cu afecțiuni respiratorii de sezon.
România
Vladimir Ciorbă, principalul acționar al companiei Nordis, și soția acestuia, Laura Vicol, fostă șefă a Comisiei juridice din Camera Deputaților, au fost aduși, luni, de polițiști la sediul DIICOT pentru a fi audiați în dosarul de înșelăciuni imobiliare realizate prin compania Nordis.
Local
CFR SA anunță că lucrările efectuate la linia ferată dintre Sânandrei și Orțișoara, în județul Timiș, vor afecta mersul trenurilor din Arad.
ARADON Sport local
BUCUREȘTI. Federația Română de Fotbal a organizat luni, 3 februarie 2025, la Casa Fotbalului, tragerea la sorți pentru stabilirea meciurilor de baraj pentru promovarea în Liga 3, sezonul 2025/2026, unul care ar putea avea un alt format.
ARADON Sport local
Duminică au avut loc trei zone ale Campionatului Judeţean de futsal, ediţia 9.
Local
Pe durata lucrărilor de reabilitare a clădirii de pe strada Gheorghe Popa de Teiuș, o parte dintre secțiile Bibliotecii Județene „Alexandru D. Xenopol” vor funcționa în Palatul Cultural.
România
Furtul obiectelor de tezaur dacic este „nu o doar o tragedie, este un scandal”, a declarat, luni, președintele Klaus Iohannis.
România
Victor Ponta a fost eliberat, luni, din funcția de consilier onorific al prim-ministrului, printr-o decizie a premierului Marcel Ciolacu, au confirmat, pentru AGERPRES, surse guvernamentale.
UT Arad
Khadim Rassoul este la Arad de câteva zile, însă prezentarea lui întârzie.