
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctelor de Trecere a Frontierei Nădlac I și Nădlac II au depistat 23 de cetăţeni din Bangladesh și India care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, ascunşi în două autoutilitare conduse de cetățeni români. Șoferii celor două mijloace de transport sunt cercetați pentru infracțiunea de trafic de migranți. Cetățenii străini intenționau să ajungă fraudulos în vestul Europei.

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II au depistat 44 de cetăţeni din Siria, Ghana, Yemen, Somalia, Bangladesh și Nepal, care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, ascunşi în trei mijloace de transport. Acestea trebuiau să ajungă în Germania și Franța.
România
Un incendiu violent a izbucnit luni seara, 3 martie, la un autotren aflat pe Autostrada A1, la kilometrul 437, între nodurile rutiere Traian Vuia și Margina.
Mapamond
Papa Francisc, internat din 14 februarie pentru dublă pneumonie, a suferit luni o nouă criză respiratorie severă, a anunţat Vaticanul într-un comunicat, relatează AFP şi Reuters.
Mapamond
Președintele american, Donald Trump, a avertizat luni, pe rețeaua sa socială Truth Social, că „America nu va mai tolera asta prea mult timp”, referindu-se la poziția lui Volodimir Zelenski privind o încetare a ostilităților în Ucraina, relatează AFP și Reuters.
Ştiri sportive
Fosta mare atletă Felicia Țilea Moldovan, specialistă în aruncarea suliței, a încetat din viață la vârsta de 57 de ani, a anunțat, luni, Federația Română de Atletism, pe pagina sa de Facebook.
UT Arad
Antrenorul UTA-ei este suspendat pentru următorul joc, după ce a văzut al patrulea cartonaș galben în acest campionat.
4
România
Partidul Oamenilor Tineri (POT) a anunțat luni că începe procedura de revocare a lui Ilie Bolojan din funcția de președinte al Senatului și, implicit, de președinte interimar al României, considerând că acesta a devenit un pericol de securitate națională, scrie Agerpres.
2
UT Arad
Gloria Buzău a presat în repriza secundă, arădenii nu au făcut față, iar în min. 86 au luat gol. Egalarea a venit în prelungirile prelungirilor.
4