O tânără de 24 de ani a născut, luni, pe trotuarul din fața Spitalului din Urziceni, din județul Ialomița. O anchetă a fost declanșată la unitatea medicală, scrie Libertatea. Ea nu ar fi fost primită la camera de gardă, deși travaliul se declanșase cu 15 minute înainte. Din fericire, femeia a dat naștere unei fetițe sănătoase. Ministrul Sănătății Alexandru Rafila a cerut demisia sau demiterea managerului spitalului.
Local
Vineri, sâmbătă și duminică, pompierii arădeni au intervenit în 83 de situații de urgență petrecute pe raza județului.
ARADON opinii
Să crești pensiile pentru 3,5 milioane de pensionari și să fii votat de 1,76 milioane de români, asta înseamnă să pierzi alegerile și președinția.
UT Arad
„Trebuie să avem încredere, vreau ambiție, un pic de agresivitate acasă și să reușim să luăm cele trei puncte”.
ARADON opinii
Victoria lui Călin Georgescu în primul tur al prezidențialelor, secondat de Elena Lasconi a produs o undă de șoc în România.
1
Local
După ce Tribunalul Timiş a decis să îi trimită în judecată pe poliţiştii şpăgari, aceştia încearcă să scape de proces la Curtea de Apel.
2