ARAD. Record greu de egalat. Prof. Cristi Păcurar, antrenorul coordonator al grupelor 1997-1998 de la CS Atletico Arad se poate considera un antrenor împlinit. Cel puţin, pentru moment. Şi asta, deoarece, 11 jucători participă, în aceste zile, la acţiuni ale loturilor naţionale de juniori. Este vorba despre: Popa, Iuga, Vasi şi Covaci (1997), Mara, Copaci, Iova, Brăniştean, Lazăr, Man şi Oaidă (1998).
ARAD. Cu avionul, microbuzul, trenul sau cu maşinile personale, 67 de delegaţi ai PDL Arad se deplasează la Bucureşti, pentru a participa la Convenţia Naţională Extraordinară a partidului.
Baschetbalistele Diana Moraru (ICIM Arad), Ştefania şi Laura Pal (ambele LPS Arad) au fost selecţionate în lotul naţional de tineret (Under 20). Cele trei arădence, plus alte 16 sportive convocate de antrenorul Dan Calancea, vor demara pregătirile pe 22 iunie, cu un prim cantonament de zece zile la Alba Iulia.
ARAD. Leona Gulyas a reuşit, la doar zece ani, să devină prima sportivă din Arad care a cucertit titlul de campioană naţională în cadrul Campionatelor Naţionale de Fitness şi Culturism, desfăşurate recent la Mediaş. Categoria de vârstă la care s-a impus sportiva arădeană este 10-11 ani.
Anul trecut Ministerul Finanţelor a decis să înfiinţeze o nouă categorie profesională, cea a evaluatorilor autorizaţi. Acum, Ministerul are în plan înfiinţarea unei Uniuni Naţionale a Evaluatorilor Autorizaţi.
România
Sute de persoane au protestat, marţi seară, în mai multe oraşe din ţară, în urma rezultatelor alegerilor prezidenţiale de duminică, manifestându-şi nemulţumirea faţă de candidatul independent Călin Georgescu şi scandând lozinci antifasciste, împotriva extremismului şi proeuropene.
Local
Purtătorul de cuvânt al Primăriei Municipiului Arad a transmis punctul de vedere al instituției în legătură cu mașina Poliției Locale care a fost furată, marți după-amiază, de un om al străzii. Acum ceva vreme, echipajul rămas acum fără mașină l-a dus pe bărbat la psihiatrie.
3
România
Biroul Electoral Central (BEC) a dat publicităţii marţi rezultatele finale la primul tur al alegerilor prezidenţiale, după centralizarea datelor de la cele 19.919 secţii de votare deschise în ţară şi străinătate.
România
Marți, în Piața Victoriei din Timișoara, sute de tineri s-au strâns pentru o manifestație pașnică anti-legionari și pro-Europa.
3
Local
Vineri, 22 noiembrie 2024, în timp ce se afla la volanul unei mașini, el ar fi lovit o femeie pe trecerea de pietoni și ar fi fugit de la locul accidentului.
Local
Un bărbat „aventurier” a urcat la volanul unei mașini ce aparține Direcției Generale Poliția Locală din cadrul Primăriei Municipiului Arad și a gonit cu ea pe străzile din centru.
7
Local
Corala „Contrast”, Analia Selis, Maria Răducanu și Diana Selagea se numără printre invitați.