ARAD. Alegerile parlamentare fiind de puţină vreme consumate, actele de caritate ale oamenilor politici s-au desfăşurat, de Crăciun, aşa cum ar trebui să fie de fiecare dată, adică neelectorale, fără tam tam şi trâmbiţarea generozităţii, ci simple gesturi, pornind din inimă, de la om la om.
Local
Transilvania Business continuă seria evenimentelor de prestigiu în care premiază performanța în afaceri, cu Gala The Voices of Business – Regional Awards Timișoara. Gala reunește lideri, antreprenori, investitori, reprezentanți ai mediului economic, și constituie o platformă de recunoaștere a realizărilor excepționale din diverse sectoare. Evenimentul include secțiunea de premiere, precum și o sesiune de networking între companiile din regiunea Transilvaniei. Inclusiv prin intermediul acestor gale, Transilvania Business joacă rolul de promotor al afacerilor care construiesc România viitorului, zi de zi. Află condițiile de participare.
Local
Penitenciarul Arad a găzduit, zilele trecute, proiecția filmului „Knockout”, regizat de Dan Boldizsar, el însuși trecut prin experiența spațiilor de detenție.
UT Arad
UTA joacă în Moldova pentru puncte importante în economia clasamentului.
Local
O mulțime de activități și operațiuni au fost evidențiate în activitatea Registrului Agricol din municipiul Arad.
Advertorial
Pescuitul la feeder reprezintă o modalitate modernă, versatilă și, totodată, captivantă de a prinde diverse specii de pești. Spre deosebire de alte tehnici, pescuitul la feeder se concentrează pe atragerea peștilor într-un anumit punct, folosind un coșuleț sau un suport special care eliberează momeala în mod controlat.
Local
Consiliul Județean caută șapte persoane care să fie numite în Consiliul de Administrație al Aeroportului Arad.
Local
Au fost aprobate documentațiile pentru elaborarea propunerilor de proiecte în vederea obținerii de finanțări nerambursabile prin Centrul Municipal de Cultură.
Local
Teodora Ciunta, condamnată la ani grei de închisoare de Tribunalul Arad, a încercat să scape de judecătorul care a preluat dosarul.
Local
Municipalitatea desfășoară în această perioadă ample lucrări de întreținere a spațiilor verzi de pe malul Mureșului, menite să asigure un peisaj armonios și un mediu sigur pentru toți vizitatorii.