La sala „Clio” s-a deschis expoziţia Fotoclubului „Mihai Dan-Călinescu” din Craiova.
După întâlnirea preşedintelui Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, cu membrii Consiliului Superior al Magistraturii, comentacii opoziţiei s-au năpustit asupra lui, acuzându-l că i-a atacat pe judecători.
Vernisajul expoziţiei Fotoclubului „Mihai Dan-Călinescu” din Craiova va avea loc la sala „Clio”.
Volumul de debut al lui Cosmin Leucuța a fost lansat sâmbătă în incinta librăriei Cărturești.
Local
Vineri, sâmbătă și duminică, pompierii arădeni au intervenit în 83 de situații de urgență petrecute pe raza județului.
ARADON opinii
Să crești pensiile pentru 3,5 milioane de pensionari și să fii votat de 1,76 milioane de români, asta înseamnă să pierzi alegerile și președinția.
UT Arad
„Trebuie să avem încredere, vreau ambiție, un pic de agresivitate acasă și să reușim să luăm cele trei puncte”.
ARADON opinii
Victoria lui Călin Georgescu în primul tur al prezidențialelor, secondat de Elena Lasconi a produs o undă de șoc în România.
3
Local
După ce Tribunalul Timiş a decis să îi trimită în judecată pe poliţiştii şpăgari, aceştia încearcă să scape de proces la Curtea de Apel.
3