Arad. Alb şi negru pe ştrandul Neptun cu câteva zile înainte de deschiderea sezonului estival. Investiţii în zona bazinelor, iarbă tunsă, pavaje noi şi o zonă - cea a comercianţilor - în degradare continuă.
ARAD. Dincolo de diferendul cu secretarul Primăriei, referitor la legea care permite societăţilor cu capital de stat să funcţioneze cu un singur asociat, preşedintele executiv al PC Arad, Leontin Aslău spune că ştrandul nu are cum să treacă la Recons, întrucât în obiectul de activitate al acesteia nu există nimic din ceea ce este pe ştrand.
Studiul referitor la înființarea Serviciului Comunitar de Utilitate Publică ”Zone de Agrement”, în dezbatere publică.
ARAD. Un Studiu de Fezabilitate va fi comandat de Primăria Municipiului, potrivit primarului Gheorghe Falcă, pentru modernizarea ştrandului Neptun. De fapt, investiţia vine în intenţia de a transforma ştrandul în aqua-park. La mijloc este oportunitatea de a depune proiecte pentru finanţare regională pe componenta de parcuri acvatice, o noutate în Programul Operaţional.
Mii de arădeni s-au înghesuit duminică, pe Ștrandul Neptun, pentru o porție de tocăniță. Că a fost cu varză, că a fost cu macaroane sau cu fasole, mâncarea i-a făcut pe arădeni să stea și câte o oră la coadă.
România
Președintele interimar Ilie Bolojan a susținut o declarație de presă după participarea la Summitul liderilor privind Ucraina, organizat la Londra de prim-ministrul Regatului Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord.
Mapamond
Statele membre ale UE trebuie să se reînarmeze urgent și să li se ofere spațiul fiscal pentru a crește cheltuielile militare, a declarat duminică președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, la finalul unui summit informal la Londra dedicat securității europene și susținerii Ucrainei în războiul cu Rusia, transmit agențiile AFP și Reuters.
Mapamond
Statele Unite au crescut duminică presiunea asupra președintelui ucrainean Volodimir Zelenski, oficiali americani transmițând mesaje ce par să-i sugereze acestuia că ar fi cazul să demisioneze pentru a relansa relațiile cu Washingtonul, după confruntarea pe care a avut-o vineri la Casa Albă cu președintele american Donald Trump, consemnează agențiile AFP și Reuters.
Local
Rezultatele extragerilor loto din data de 02-03-2025 sunt următoarele:
Mapamond
NATO și-ar putea trăi în prezent „ultimele zile” ale existenței sale, a apreciat într-o declarație acordată sâmbătă postului CNN fostul comandant suprem al forțelor NATO în Europa, amiralul american James Stavridis.
2
Lifestyle
Reprezentantul Estoniei la ediția Eurovision din acest an a cerut scuze Italiei după ce melodia sa, plină de clișee la adresa italienilor, „Espresso Macchiato”, a stârnit reacții furibunde în Italia, transmite DPA.
România
Angajații din sectorul public care lucrează la ecrane vor beneficia de ochelari decontați de stat.
2
Mapamond
Modulul Blue Ghost, construit de compania aerospațială americană Firefly Aerospace, a aselenizat duminică, după ce a fost lansat în spațiu în luna ianuarie de la baza Cape Canaveral, din Florida, cu o rachetă Falcon 9, aparținând companiei SpaceX, transmite DPA.
România
Vineri, 28 februarie, polițiștii din Lugoj au organizat o acțiune de prindere în flagrant delict a unei femei de 48 de ani din județul Timiș vizată pentru infracțiuni de nerespectarea regimului armelor și munițiilor și contrabandă.