Ultima Adunare Generală a Asociaţiei Judeţene de Fotbal Arad, cu secretarul general Vasile Rad în rol de „maestru de ceremonii”, a fost marcată de împlinirea a 25 ani de la înfiinţarea AJF Arad, prilej cu care au fost oferite plachete jubiliare afiliaţilor, dar şi celor care au pus bazele acestei organizaţii a fotbalului judeţean.
Timp de două zile, la sfârşitul săptămânii trecute, au avut loc festivităţile dedicate acestui eveniment jubiliar.
NĂDLAC. Evenimentul a fost marcat cu o petrecere la care au participat 70 de persoane, între care cei mai activi membri.
ARAD. Familia alb-roşie e în sărbătoare. Vineri şi sâmbătă au loc manifestări dedicate celor 70 de ani de la înfiinţarea UTA-ei.
ARAD. În cadrul evenimentelor legate de aniversarea celor 70 de ani de la înființarea clubului UTA se va organiza o expoziție cu obiecte ce evocă momente din glorioasa istorie a „Bătrânei Doamne”.
România
Poliția olandeză a dezvăluit identitatea și a publicat fotografiile a doi dintre cei trei suspecți arestați în legătură cu furtul din 25 ianuarie a patru piese arheologice din România, între care coiful de aur de la Coțofenești, expuse la Muzeul Drents din Assen (nord), transmite vineri EFE, care califică decizia poliției olandeze drept un demers neobișnuit.
Local
Un bărbat din Vladimirescu a fost condamnat la 2 ani de închisoare cu executare, după ce a fost prins la furat la doar 5 zile după liberarea din penitenciar.