ARAD - Schimb de experienţă între Colegiul
Naţional „Moise Nicoară” şi
liceul francez „Marc Bloch”.
ARAD - Andreea Adriana Neamţu, clasa a IX-a A la
Colegiul „M. Nicoară”, este în lotul
României.
ARAD - Academicianul Basarab Nicolescu a fost în
dialog cu elevii de la Colegiul Naţional „Moise
Nicoară”.
ARAD - Un fost deputat arădean şi-a uitat se
pare arma, care ar fi fost folosită la braconat,
într-o maşină.
ARAD - Colegiul Naţional „Moise
Nicoară” a găzduit a IV-a ediţie a
Conferinţei Internaţionale de Matematică.
Local
Interviu JA cu Geanina Pistru, prim-vicepreședintele Organizației de Femei Liberale (OFL), despre implicarea femeilor în politică și proiecte pentru oameni.
ARADON Sport local
„Galben-albastrele” au câștigat cu 75-60 primul meci din dubla pentru Final 4-ul Cupei.
Local
Decizia a fost luată prin votul consilierilor locali municipali. Valoarea lucrărilor rămase de executat se ridică la 21 de milioane de lei.
5
Local
Centrul de zi pentru persoane adulte cu dizabilități va fi construit și va deveni funcțional până la finele anului viitor.
1
România
Ambasada României în Statele Unite ale Americii anunţă că ţara noastră a îndeplinit criteriul ratei de refuz al vizelor pentru calificarea în Programul Visa Waiver.