aradon.ro Web analytics





Un Rege de mai mulţi metri înălţime cu alură de Poseidon, o Regină transformată în sirenă şi o duzină de care alegorice pline de creativitate: oraşul francez Nisa a dat startul sâmbătă seară celei de-a 140-a ediţii a carnavalului său, unul dintre cele mai mari din lume, care beneficiază în acest an de un dispozitiv de securitate sporit, informează duminică AFP.
Antrenorul Christophe Galtier, aflat în pragul despărţirii de clubul de fotbal Paris Saint-Germain, şi fiul său John Valovic-Galtier, agent de jucători, au fost „reţinuţi de poliţia judiciară” din Nisa, în urma unei anchete în care sunt acuzaţi de discriminare, pe vremea când tehnicianul pregătea formaţia OGC Nice, a precizat procurorul Xavier Bonhomme pentru AFP.
Un atacator înarmat cu un cuţit a ucis joi trei persoane, inclusiv o femeie care a fost decapitată, la o biserică din Nisa, oraş din sudul Franţei, a informat poliţia, într-un incident descris de primarul oraşului de la Marea Mediterană, Christian Estrosi, drept terorism, transmite Reuters, citat de Agerpres.
NISA. Un număr de 12 puncte a reuşit pivotul Alina Crăciun (Univ. Goldiş ICIM) în cele 4 meciuri pe care naţionala de baschet le-a susţinut la Jocurile Francofone desfăşurate la Nisa (Franţa).

ARADON Sport local

Se vând biletele pentru primul Final 4 al Cupei României de Baschet Feminin de la Arad
FCC Baschet UAV Arad a anunțat startul vânzării online a pachetelor pentru turneul final al Cupei României de Baschet Feminin. 1

Local

SONDAJ ARADON. România, încotro?
În lumina evenimentelor din ultimele zile, țara noastră pare să fi devenit un obiect de schimb în jocurile geo-politice ale marilor puteri.

Local

Atenție la „Schema 1800” - metoda de fraudă prin intermediul WhatsApp

Local

FOTO și VIDEO | Razie de amploare a Poliției, în Arad
Sute de persoane și autovehicule au fost legitimate și verificate și s-au aplicat sancțiuni de 96 de mii de lei. 1

Local

Zeci de copii cu infecții respiratorii, internați la Județean
Unitatea medicală transmite că secția Pediatrie I, unde sunt internați copiii până la trei ani, funcționează la capacitate maximă.

România

A fost constituit Biroul Electoral Central pentru alegerile prezidențiale
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerea președintelui României din anul 2025 a fost constituit vineri.

Ştiri sportive

S-au decis optimile Ligii Campionilor
Cele mai interesante dueluri din optimile de finală ale Ligii Campionilor la fotbal se anunță a fi Paris Saint-Germain - Liverpool, Real Madrid - Atletico Madrid, Bayern Munchen - Bayer Leverkusen și Benfica Lisabona - FC Barcelona, potrivit tragerii la sorți efectuate vineri, la Nyon.

Local

Fiica milionarului ucis la Arad cu o bombă amplasată în mașină, eliberată din arest
Laura Bîlcea, fiica milionarului ucis în atentatul cu bombă de la Arad, va fi eliberată din arest, a decis, vineri, Înalta Curte de Casație și Justiție.

Advertorial

Cu februarie nu te mai întâlnești, nici cu așa ofertă! Din martie, prețurile cresc la Via Carmina!
Dacă vrei să trăiești într-un cartier extrem de apreciat, aproape de tot ce contează, și să profiți de ultimele prețuri speciale, acum este momentul tău! Din martie, prețurile cresc, iar șansa de a avea un apartament sau un teren la un preț excelent se apropie de final. Nu rata ocazia de a face parte dintr-o comunitate frumoasă și de a investi într-o zonă în plină ascensiune!

aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.