Polițiștii de combatere a criminalității organizate din Oradea, împreună cu procurorii de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, au efectuat 51 de percheziții domiciliare, pentru destructurarea unei grupări specializate în tranzacții imobiliare ilegale, prin cămătărie, șantaj și înșelăciune.
Camera Notarilor Publici Timișoara și Comitetul Notarial Regional Lombard s-au înfrăţit la începutul acestui an.
ARAD. Trei notari se află în topul principalilor debitori la fondul naţional unic de asigurări de sănătate.
3.020.762 lei - aceasta este valoarea totală a datoriei principalilor debitori la fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate (FNUASS). Vorbim de liber-profesioniştii arădeni care au „uitat” să achite contribuţia de 5,5% la Sănătate, la aceasta adăugându-se, de-a lungul timpului, o serie de majorări şi penalităţi calculate la zi.
România
Luni seara, 25 noiembrie, câteva sute de tineri s-au adunat în Piața Universității din București pentru a protesta împotriva lui Călin Georgescu, candidat în turul al doilea al alegerilor prezidențiale.
România
Turul întâi s-a încheiat cu o surpriză de proporții pentru mai toată lumea. Lupta în turul al doilea se va purta între independentul pro-rus Călin Georgescu și USR-ista pro-europeană Elena Lasconi. Câți români au votat, ce județe au excelat la prezență, care au fost codașele, unde a câștigat fiecare dintre principalii candidați și cine este marele pierzător al scrutinului de duminică?
România
Preşedintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, a anunţat, luni, că liberalii o vor susţine, „fără niciun fel de negociere”, pe Elena Lasconi, candidatul USR, în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale.
1
Local
Luni după-masă organizația USR Arad a transnmis un comunicat de presă prin care le mulțumește arădenilor pentru vot, mobilizare și încredere.
1
România
Candidatul PNL la alegerile prezidenţiale, Nicolae Ciucă, a demisionat, luni, din funcţia de preşedinte al Partidului Naţional Liberal.
2