ARAD. Sala mare a Teatrului Clasic „Ioan Slavici” s-a dovedit, luni, neîncăpătoare la deschiderea festivă a noului an de învăţământ la Colegiul Naţional „Moise Nicoară”.
ARAD. 1.021 de elevi ai Şcolii Gimnaziale Nr.5 din Arad au păşit, luni, cu emoţie, într-un nou an şcolar. Deschiderea festivă pregătită de conducerea instituţiei de învăţământ a întrecut orice aşteptări.
ŞIŞTAROVĂŢ. Şcoala din centrul celei mai mici comune din judeţ şi-a deschis larg porţile pentru cei 21 de elevi şi 14 preşcolari care vin aici cu drag să descopere tainele cunoaşterii sub îndrumarea învăţătorilor Adela şi Marcel Avasilcăi şi a educatoarei Mihaela Zepa.
ARAD. În clasa pregătitoare vor fi 2 600 de elevi ce vor învăța în 205 săli de clasă gata pregătite pentru școală.
Şcoala Primară Bilingv-Engleză „Vanda- Study International" a fost „asaltată” de părinţii interesati.
România
Sute de persoane au protestat, marţi seară, în mai multe oraşe din ţară, în urma rezultatelor alegerilor prezidenţiale de duminică, manifestându-şi nemulţumirea faţă de candidatul independent Călin Georgescu şi scandând lozinci antifasciste, împotriva extremismului şi proeuropene.
Local
Purtătorul de cuvânt al Primăriei Municipiului Arad a transmis punctul de vedere al instituției în legătură cu mașina Poliției Locale care a fost furată, marți după-amiază, de un om al străzii. Acum ceva vreme, echipajul rămas acum fără mașină l-a dus pe bărbat la psihiatrie.
3
România
Biroul Electoral Central (BEC) a dat publicităţii marţi rezultatele finale la primul tur al alegerilor prezidenţiale, după centralizarea datelor de la cele 19.919 secţii de votare deschise în ţară şi străinătate.
România
Marți, în Piața Victoriei din Timișoara, sute de tineri s-au strâns pentru o manifestație pașnică anti-legionari și pro-Europa.
3
Local
Vineri, 22 noiembrie 2024, în timp ce se afla la volanul unei mașini, el ar fi lovit o femeie pe trecerea de pietoni și ar fi fugit de la locul accidentului.
Local
Un bărbat „aventurier” a urcat la volanul unei mașini ce aparține Direcției Generale Poliția Locală din cadrul Primăriei Municipiului Arad și a gonit cu ea pe străzile din centru.
7
Local
Corala „Contrast”, Analia Selis, Maria Răducanu și Diana Selagea se numără printre invitați.