La numai două zile distanţă de la inaugurarea lotului 2 al autostrăzii Nădlac-Arad, dar şi al noului punct de frontieră, a apărut o filmare realizată de membrii Aeroclubului României.
Liderul Asociaţiei Noua Dreaptă Arad, Angel Popescu, acuză autorităţile din Comuna Zimandu Nou că nu fac nimic pentru a-i apăra pe cetăţenii maghiari din Zimand Cuz, care sunt terorizaţi de o bandă de romi.
Pe baza rapoartelor Curţii de Conturi şi DNA, vicepreşedintele Partidului Noua Republică, Ion Stan, prezintă un clasament al infracţiunilor săvârşite de către clasa politică, producătoare de prejudiciu la bugetul statului.
Preşedintele Noii Drepte Arad, Angel Popescu, susţine că mai mulţi tineri din Zimandu Nou merg în mod regulat în Ungaria, pentru a se instrui în tabere paramilitare.
Noua Dreaptă se opune cotei de imigranţi africani stabilită de conducerea UE pentru România.
Mapamond
O rezoluție care reafirmă legitimitatea președintelui ucrainean, Volodimir Zelenski, nu a reușit să obțină suficient sprijin pentru a fi adoptată luni în Rada Supremă, parlamentul ucrainean, informează dpa.
Local
Începând de marți, 25 februarie 2025, Primăria Municipiului Arad, prin intermediul operatorului contractat în acest scop, va demara lucrările pentru amplasarea insulelor ecologice digitalizate în 25 de locații din zona Calea Aurel Vlaicu. Lucrările sunt estimate să se realize pe durata următoarelor două săptămâni.
UT Arad
Antrenorul UTA-ei se plânge de jucători, deși a spus că are un lot mai bun decât anul trecut.
2
România
Miniștrii Agriculturii din Ungaria, Slovacia, România și Bulgaria au cerut Comisiei Europene să reintroducă cotele anterioare crizei, la expirarea actualelor măsuri comerciale care vizează produsele agricole din Ucraina, potrivit unei postări pe rețeaua X a ministrului ungar al Agriculturii, Istvan Nagy, transmite Interfax, citați de Agerpres.