ARAD. Vicepreşedintele Partidului Noua Republică, Ion Stan, lider al filialei arădene, consideră că întreaga clasă politică din România ar trebui să tragă învăţăminte de pe urma raportului MCV, în care sunt exprimate serioase îndoieli asupra independenţei justiţiei în ţara noastră.
ARAD. Chiar dacă încă nu i s-a aprobat înscrierea în registrul partidelor politice, Noua Dreaptă este decisă să se implice major la alegerile europarlamentare şi prezidenţiale, a declarat liderul filialei arădene, Angel Popescu.
ARAD. Noua Republică Arad avertizează asupra importanţei covârşitoare a alegerilor europarlamentare din acest an şi cheamă toţi factorii responsabili să concure la convingerea cetăţenilor să se prezinte în număr cât mai mare la vot, spune vicepreşedintele PNR, Ion Stan, preşedinte al PNR Arad.
ARAD. Filiala Noua Dreaptă Arad a anunţat că va da în judecată Primăria şi comisia de avizare a manifestărilor publice pentru „discriminare” şi „rea voinţă” faţă de asociaţie, în favoarea UDMR Arad.
Preşedintele Partidului Noua Republică Arad, Ion Stan, spune că tuturor parlamentarilor le convine superimunitatea.
ARADON opinii
Decizia Curții Constituționale a României de a cere renumărarea voturilor reprezintă un abuz și un atac la adresa democrației.
România
Marcel Ciolacu: "Dacă se demonstrează, în urma renumărării, că am fost dezavantajat, oricum mă retrag din cursa pentru preşedinţie"
2
România
Peste 50 de tineri au protestat, joi seara, în centrul municipiului Târgu Mureş, împotriva extremismului şi pentru apărarea libertăţilor cetăţeneşti, reprezentanţi ai acestora susţinând şi că decizia Curţii Constituţionale a României (CCR) de renumărare a voturilor li se pare o încălcare a democraţiei.
1
Ştiri sportive
Naţionala de fotbal a României va face parte din urna a doua valorică la tragerea la sorţi a grupelor preliminare din zona Europa pentru Cupa Mondială din 2026, ceremonie care va avea loc pe 13 decembrie la Zurich, potrivit FIFA.
România
Curtea Constituțională a decis renumărarea celor aproape 9,5 milioane de voturi pe care românii le-au exprimat în primul tur al alegerilor prezidențiale, de duminica trecută, tur care riscă acum să fie anulat și reluat, conform legii. Biroul Electoral Central a respins propunerea de filmare a procesului de renumărare și a interzis observatorilor independenți să asiste la procesul de renumărare.
2
ARADON Sport local
Vicecampioana României s-a impus cu 154-127 la general în dubla din turul doi al Cupei României, după 79-67 în jocul doi cu Rapid.
România
Membrii Consiliului Suprem de Apărare a Ţării au constatat că au existat atacuri cibernetice cu scopul de a influenţa corectitudinea procesului electoral, potrivit documentelor prezentate de reprezentanţii autorităţilor cu atribuţii în domeniul apărării, al ordinii publice şi al securităţii naţionale, a informat, joi, Administraţia Prezidenţială.
4
România
Rezultatele extragerilor loto din data de 28-11-2024 sunt următoarele: