Adrian Nedelciu, directorul executiv în cadrul Direcţiei Tehnice Investiţii din cadrul Consiliului Judeţean Arad (CJA), a fost suspendat oficial din funcţia pe care o deţine. Președintele interimar al CJA, Adrian Țolea, a semnat, vineri, Dispoziția privind constatarea suspendării de drept a raportului de serviciu al lui Adrian Nedelciu din funcția de Director Executiv al Direcției Tehnice Investiții din cadrul Consiliului Județean.
Direcţia Naţională Anticorupţie a pus sechestru pe o parte din averea lui Victor Ponta. Premierul este urmărit penal în dosarul „Turceni-Rovinari”, în care este cercetat şi fostul ministru Dan Şova.
Administraţia Prezidenţială a transmis, miercuri după-amiază, că Mihai Răzvan Ungureanu a fost învestit în funcţia de director al Serviciului de Informaţii Externe, iar la ceremonia care a avut loc la sediul SIE a participat şi preşedintele Klaus Iohannis.
BUCUREȘTI. 20 decembrie este data ultimului joc de baschet oficial din anul 2014 în care este implicată o grupare din orașul nostru.
Mapamond
Papa Francisc, internat din 14 februarie pentru dublă pneumonie, a suferit luni o nouă criză respiratorie severă, a anunţat Vaticanul într-un comunicat, relatează AFP şi Reuters.
Mapamond
Președintele american, Donald Trump, a avertizat luni, pe rețeaua sa socială Truth Social, că „America nu va mai tolera asta prea mult timp”, referindu-se la poziția lui Volodimir Zelenski privind o încetare a ostilităților în Ucraina, relatează AFP și Reuters.
Ştiri sportive
Fosta mare atletă Felicia Țilea Moldovan, specialistă în aruncarea suliței, a încetat din viață la vârsta de 57 de ani, a anunțat, luni, Federația Română de Atletism, pe pagina sa de Facebook.
UT Arad
Antrenorul UTA-ei este suspendat pentru următorul joc, după ce a văzut al patrulea cartonaș galben în acest campionat.
2
România
Partidele AUR, S.O.S. România și POT au atacat la Curtea Constituțională a României (CCR) proiectele de lege adoptate de Camera Deputaților și Senat prin care România ar putea doborî drone intrate ilegal în spațiul aerian al țării, a anunțat USR luni.
1
România
Partidul Oamenilor Tineri (POT) a anunțat luni că începe procedura de revocare a lui Ilie Bolojan din funcția de președinte al Senatului și, implicit, de președinte interimar al României, considerând că acesta a devenit un pericol de securitate națională, scrie Agerpres.
UT Arad
Gloria Buzău a presat în repriza secundă, arădenii nu au făcut față, iar în min. 86 au luat gol. Egalarea a venit în prelungirile prelungirilor.
3