
Un ofițer al DGA Arad a fost depistat de polițiști, în noaptea de sâmbătă spre duminică, sub influența alcoolului la volan. Potrivit informațiilor noastre, la testarea cu aparatul etilotest, bărbatul avea o valoare de 0,80 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ofițerul a fost oprit de polițiști după ce a ieșit cu mașina, marca VW, din localitatea Zădăreni. Bărbatul a fost condus la Unitatea de Primire Urgențe Arad unde i-au fost recoltate două probe biologice, în urma acestora stabilindu-se cu exactitate alcoolemia. Polițiștii au întocmit un dosar de cercetare penală pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.
Local
Continuă lucrările de înlocuire a contoarelor vechi cu unele noi, cu citire la distanță, lucru ce duce la întreruperea furnizării apei potabile.
Mapamond
Guvernul britanic va simplifica procedurile sale pentru achiziţia de material militar şi va „reduce birocraţia care încetineşte aprovizionarea în echipamente de apărare, de la nave până la muniţii”, a anunţul marţi executivul de la Londra, la o săptămână după ce a anunţat o creştere a cheltuielilor în domeniu, informează AFP.
Mapamond
Polonia îşi va revizui Planul de Redresare şi Rezilienţă în vederea redirecţionării de fonduri spre apărare şi rezilienţa economică, a declarat marţi ministrul de resort, Katarzyna Pelczynska-Nalecz, transmite Reuters.
Local
Consiliul Județean Arad a făcut „împărțeala” banilor proveniți din cota aferentă impozitului pe venit.
Local
Două femei din Zărand au fost condamnate la amenzi penale pentru săvârșirea infracţiunii de „răzbunarea pentru ajutorul dat justiţiei”. Acestea au spart geamurile casei în care locuia fata de 12 ani pe care fratele lor ar fi violat-o.