ARAD. Bărbatul de 62 de ani a ajuns la Spitalul Judeţean cu răni pe tot corpul. A fost supus deja unei intervenţii chirurgicale.
ARAD. Procurorii DIICOT Arad au prins un olandez care încerca să vândă 2.050 de pastile ecstasy și un kg de hașiș.
ARAD. Intersecţia dintre străzile Ioan Budai Deleanu şi Bradului a fost scena unui accident în care au fost implicate două autoturisme VW. Un cetăţean olandez nu a acordat prioritate de trecere şi a intrat în intersecţie fără să se asigure, fiind lovit din lateral de un VW Lupo care circula regulamentar.
România
Rezultatele extragerilor loto din data de 14-12-2025 sunt următoarele:
Mapamond
Autoritățile germane au anunțat că au dejucat un atentat care viza un târg de Crăciun din Bavaria, unde cinci persoane sunt suspectate că pregăteau un atac cu mașină-capcană, de inspirație islamistă. Suspecții au fost arestați și plasați în detenție, conform Agerpres.
Mapamond
Un atac armat a avut loc sâmbătă după-amiază la Universitatea Brown din Statele Unite. Acesta s-a soldat cu moartea a doi studenți și rănirea altor nouă persoane. Incidentul a avut loc în timp ce studenții susțineau examene. Autoritățile americane au mobilizat peste 400 de polițiști pentru a-l prinde pe atacator.
Local
Nădlacul a fost zilele acestea gazda evenimentelor de amploare realizate de Biroul Siguranță Școlară din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Arad.