GIURGIU. Triumf arădean la faza finală a Olimpiadei Naţionale a Sportului Școlar la tenis de masă, ciclul liceal, care a fost găzduită de Sala Sporturilor „Chauncey Hardy” din Giurgiu.
ARAD. La olimpiada națională de germană modernă, care s-a desfășurat, recent, la Galați, elevii lotului arădean au obținut rezultate remarcabile:
HUNEDOARA. Aradul a avut o prezență meritorie la faza zonală a Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar la handbal feminin, ciclul gimnazial, Șc. Gim. „Ioan Slavici” Șiria ocupând poziția a treia, după reprezentatele județelor Timiș și Hunedoara.
ARAD. Pentru prima dată în nouă ani, Aradul găzduiește faza națională a Olimpiadei de Pregătire Sportivă Teoretică. 126 de elevi de la liceele sportive din toată țara vor concura miercuri în proba scrisă organizată la Liceul cu Program Sportiv din Arad.
74 elevi au concurat sâmbătă, 15 martie, în faza județeană a Olimpiadei de Limba Franceză.
Mapamond
Ucraina a acceptat termenii unui acord asupra resurselor sale minerale cu Statele Unite, fără clauze nefavorabile Kievului, iar președintele Volodimir Zelenski l-ar putea semna încă de vineri în cursul unei vizite la Washington, a indicat marți un înalt responsabil ucrainean, citat de AFP.
România
Atenție! Imagini cu puternic impact emoțional! O femeie a murit pe loc după ce o bucată de gheață de pe o clădire s-a prăbușit peste ea în Chiajna, Ilfov.
Mapamond
Noi imagini obținute prin telescopul VLT (Very Large Telescope), aparținând Observatorului European Austral (ESO), au identificat o galaxie eliptică neobișnuită care își canibalizează vecinii mai mici și care pare să se apropie de o nouă țintă, transmite Space.com care citează un studiu publicat în revista Astronomy & Astrophysics.
România
Candidatul PSD, PNL și UDMR la alegerile prezidențiale, Crin Antonescu, afirmă că România nu trebuie să trimită trupe în Ucraina.
4
Local
Reprezentanții Registrului Auto Român spun că multe piese din schimb care ajung pe piață sunt neconforme.
4
Local
Echipa de robotică a Liceului Național de Informatică din Arad a dominat competiția desfășurată la Timișoara.
Local
ARAD. Deputatul PNL Arad Geanina Pistru a arătat, într-o declarație politică susținută în Parlament, că reformele și dezvoltarea sunt prioritare.