aradon.ro Web analytics





Directorul executiv al clubului, Dorin Micșa (foto) spune că UTA nu face calcule, așa că vrea victoria cu FC Olt.
Ex-utistul Ignea a pecetluit soarta meciului, în care elevii lui Trică au evoluat foarte slab.
Arad. Antrenorul echipei UTA, Adrian Falub a spus după meciul câștigat cu FC Olt. „A fost o victorie pentru care am muncit mult, ne-am dorit enorm cele trei puncte. Am făcut o primă repriză mai slabă deoarece nu am dus mingea foarte repede în fața porții.
Arad. Mâine, de la ora 17.00, UTA dă piept cu FC Olt, într-un meci în care „Bătrâna Doamnă” este condamnată să câștige. Dar, antrenorul arădenilor, Adrian Falub crede că partida va fi una dicilă, din mai multe puncte de vedere.

Fotbal Club UTA Arad anunta suporterii ca s-au in vanzare biletele pentru meciul dintre FC UTA Arad si CS Alro Slatina, meci programat la data de 05.04.2013, incepand cu orele 17. Programul de vanzare al biletelor va fi joi de la orele 10-16, in sediul clubului la secretariat, iar in ziua meciului vineri, intre orele 10 si 16,30, la casa de bilete din fata stadionului Francisc Neuman. Partida se va disputa VINERI, 05 aprilie 2013 de la ora 17.00, pe stadionul Francisc Neuman.

România

Cristian Popescu Piedone - numit în funcția de președinte al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor

Mapamond

VIDEO. Un avion mic s-a prăbușit pe un bulevard din Sao Paolo. Doi pasageri au murit, iar alte două persoane au fost rănite
Un avion mic s-a prăbușit pe un bulevard din São Paulo, Brazilia. Două persoane aflate la bord au decedat, iar alte două au fost rănite de fragmentele avionului.

România

7 februarie, Ziua Siguranței pe Internet. La ce pericole suntem expuși în mediul online
Vineri, 7 februarie, la nivel internațional este marcată Ziua Siguranței pe Internet, un prilej de a atrage atenția asupra utilizării tehnologiilor digitale într-un mod sigur, responsabil și conștient de către toți utilizatorii, în special copiii, adolescenții și persoanele în vârstă.

Mapamond

CPI condamnă sancțiunile impuse de Trump personalului său. ONU și țări europene protestează față de decizie
Curtea Penală Internațională (CPI) a condamnat cu putere vineri sancțiunile dictate împotriva sa de președintele american, Donald Trump, care au declanșat proteste din partea ONU și a unor state europene, transmite AFP.

Local

Trei zile pentru a intra pe piața afacerilor
Un curs intensiv de inițiere în domeniul consultanței în afaceri va fi derulat de către Camera de Comerț Arad.

ARADON opinii

SFATURILE LUI RELI: Echilibru în tot ceea ce facem
Nu există prea multe motive să fim veseli în februarie. Lună nehotărâtă între iarnă și primăvară, între soare și frig, nehotărâtă până și în calendar, are ba 28, ba 29 de zile, personaj ce nu se lasă numerotat. Nesupunerea lui se simte peste tot. O iarnă cu miros de primăvară, în care energia începe să curgă prin trup, risipind negurile și pâclele sufletești.

Local

Galerie foto| Drumul de legătură dintre DN 69 Timișoara-Arad și A1, la 42%
Ministrul Grindeanu a afirmat, în urmă cu două săptămâni, la Timișoara, că drumul de legătură va fi gata până la finele sezonului estival.

Local

Despre gripa la copii, cu dr. Simona Dumitra, medic primar pediatrie
Vaccinarea este indicată în lunile septembrie-octombrie, înainte de debutul sezonului de gripă, dar poate fi efectuată în toată perioada sezonului rece.

Local

Pompierii arădeni au aplicat amenzi de peste 4 milioane de lei, în 2024
Pe timpul desfăşurării activităţilor de control au fost constatate un număr de 2.118 deficienţe privind securitatea la incendiu, din care au fost soluționate pe timpul controalelor 60 și sancţionate 2.118.

aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.