SFATURILE LUI RELI: Nu poți trăi doar pentru tine

Aprilie, luna în care natura triumfă în culori de primăvară, iar gândurile bune dezleagă energii uriașe. Vreme ideală pentru plimbare, mișcare și aer curat, deși destinațiile turistice sunt încă pustii, te poți bucura în liniște de priveliști curate și pure. O pădure fără grătare cu fripturi, un țărm de mare cu nisip curat și strălucitor în bătaia razelor de soare, un pârâu de munte căruia să-i poți asculta în liniște muzica. Privirea se încarcă de priveliști frumoase, culori vii și crude, auzul distinge șoapta vântului, foșnetul mării și murmurul izvoarelor. Redescoperim că trăim într-o lume frumoasă și tainică ce așteaptă mereu să fie admirată și pusă în valoare.

OPINII. Nevoia de a râde într-o țară tristă

Nu țin minte ultima zi fără accidente în fluxul de știri, accidente în urma cărora, de cele mai multe ori cei implicați au murit sau au fost grav răniți. Tamponări, ieșiri în decor, ciocniri frontale, tragedii pentru familiile celor implicați. Evenimentele negative ne copleșesc, ne apasă, dar cu o fascinație morbidă le citim de fiecare dată. Mormăim câte un „fantastic”, „extraordinar”, „nu pot să cred”, în timpul lecturii, bucurându-ne cumva de faptul că noi nu suntem implicați în așa ceva, judecând vinovații, acolo unde e cazul, arătându-i cu degetul, convinși fiind că toate acestea pe noi nu au cum să ne afecteze.

OPINII. Spectatori la durere și umilință

Ne mândrim de câte ori se poate cu faptele de vitejie ale strămoșilor, ne fudulim cu eroii neamului și îi aducem în discuție ori de câte ori cineva pune la îndoială curajul și simțul dreptății românesc. Folosim tastatura pe post de paloș și lovim tasta enter cu furie, de parcă am lovi cu barda lui Mihai Viteazul.

OPINII. Nu le pasă. Handicapul lor e nesimțirea

Greu cu parcările în oraș. În centru și mai greu. Într-o lume tot mai tehnologizată am devenit tot mai comozi. Ne-am dori să parcăm exact în fața magazinului sau a restaurantului în care vrem să intrăm. Dăm ture cu mașina, că poate avem noroc și iese vreunul din parcare.

OPINII. Copiii nimănui

Uitați de lume, sortiți să nu aibă vreo șansă vreodată. Copiii nimănui sunt aici. Se nasc, cresc și trăiesc într-o lume care îi vede, dar îi ignoră cu desăvârșire. În fond, nu e vina nimănui că bietele suflete s-au născut în familii năpăstuite de soartă, familii care la rândul lor n-au avut nicio șansă să iasă din rândul celor marginalizați, celor cu educație precară și celor cu risc crescut de sărăcie. Toți fac parte din statistici, sunt numere în rapoarte făcute mai din pix, mai din teren despre sărăcie și lipsa unei șanse reale. Și copiii? Ce vină au ei că s-au născut la locul și momentul nepotrivit?