aradon.ro Web analytics





Ultimele luni ale vieţii politice, sociale, ale vieţii de zi cu zi din Arad, dar şi din toată România, au scos la iveală faptul că o mare parte dintre noi, locuitorii acestei frumoase ţări, suntem suveranişti. Rezultatele alegerilor prezidenţiale din noiembrie 2024, dublate de rezultatele alegerilor parlamentare din luna decembrie a anului trecut, au confirmat acest lucru.
Aș vrea să scriu, după nebunia pe care am trăit-o în ultimele două săptămâni, cu o notă de optimism, fie el și timid, dat fiind deznodământul recent. L-am căutat pe optimism peste tot, în toate știrile post anulare a alegerilor, în toate postările, în toate investigațiile jurnaliștilor, pe care am apucat să le citesc. Nu l-am găsit. Dar am (re)găsit teama. Iar teama ce m-a stăpânit, pe mine și pe mulți alții din jurul meu, s-a transformat în groază.

Local

Pașca instruiește primarii și secretarii generali
În cazul hotărârilor de consiliu local care vizează proiecte cu finanțare europeană, avizul de legalitate va fi emis cu prioritate, chiar în aceeași zi dacă nu sunt probleme, promite prefectul.

Local

„Armand” vine vineri la Cinema „Arta”
Câștigătorul Premiului pentru debut la Cannes 2024, filmul „Armand” va fi proiectat de la ora 19.

Local

Excursie în pădurea Ineu - Rovina

Local

Prima acțiune de deratizare
Astăzi și mâine are loc „prima trecere”, cea de a doua fiind programată în perioada 14-17 aprilie.

Local

Expresul Arad-Oradea, între contract și instanță
Unul dintre loturile Drumului Expres Arad-Oradea este la un pas de a avea contract de execuție, alt lot ajunge în instanță.

România

Moțiunea simplă împotriva lui Cătălin Predoiu - respinsă în plen

Local

Leacuri dacice și demonstrații de farmacie străveche - noi atracții la muzeu
Leacurile dacice și plantele folosite de strămoși pentru diverse tratamente sunt prezentate într-o expoziție inedită la Muzeul de Științe ale Naturii din Arad, în următoarele luni, iar vizitatorii vor avea parte și de demonstrații privind practica farmaceutică din urmă cu mii de ani.

Mapamond

Autorizația electronică de călătorie devine obligatorie pentru turiștii europeni care vor să intre în Marea Britanie
Turiștii europeni care călătoresc în Marea Britanie trebuie să aibă asupra lor, începând de miercuri, în premieră, autorizația electronică de călătorie (ETA), un document digital obținut în prealabil contra cost, destinat să consolideze securitatea la frontierele britanice, relatează AFP.

Local

Hoinari pe „potecile Zsolt Török”
E vorba de un traseu amenajat pe malul Mureșului, în apropierea zonei în care locuia celebrul alpinist arădean.

aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.