
ARAD. Nicio săptămână fără șoferi drogați la volan! Polițiștii Biroului de Ordine Publică, împreună cu cei din cadrul Serviciului Rutier, au oprit în trafic, pe Calea Timișorii, în noaptea de 22 spre 23 februarie, un conducător auto care se afla sub influența metamfetaminelor. Șoferul, un tânăr de 24 de ani, din Arad, era incoerent și avea un comportament atipic, motiv pentru care a fost testat cu aparatul Drugtest. Rezultatul a fost pozitiv pentru metamfetamină.

Un tânăr de 24 de ani, din Timișoara, care trebuia să se afle în carantină la domiciliu, a fost depistat de polițiștii arădeni în trafic, pe DN 79, pe raza orașului Chișineu-Criș. Mai mult de atât, timișoreanul nu deținea permis auto, iar în mașina pe care o conducea au fost depistate mai multe bunuri care fuseseră furate din Italia. Tânărul a fost reținut pentru 24 de ore și a primit și o amendă în valoare de 5.000 de lei.
Local
Dr. Gheorghe Domșa s-a stins din viață subit, chiar în ziua în care ar fi trebuit să își sărbătorească aniversarea.
Local
Timp de o săptămână elevii arădeni sunt în vacanță. Supranumita „vacanță de schi” delimitează modulele III și IV ale anului școlar.
România
Loteria Română organizează, duminică, Tragerile Speciale Loto de Dragobete, suplimentând fondul de câștiguri al categoriei I pentru jocurile Loto 6/49 (100.000 de lei), Joker (50.000 de lei) și Loto 5/40 (25.000 de lei), a anunțat compania.
Local
Duminică dimineața, la ora 9:00, transportul agabaritic ce trebuie să ajungă la Termocentrala Mintia a pornit de la Nădlac.
UT Arad
Meciul de la Arad va fi condus de Horațiu Feșnic, același arbitru care a fost la centru și în partida tur.
Mapamond
Donald Trump a afirmat sâmbătă că încearcă să recupereze banii din ajutorul american acordat Ucrainei de la începutul invaziei ruse, pe fondul discuțiilor dintre Washington și Kiev asupra unui acord referitor la resursele minerale ale Ucrainei, transmite AFP.
4
Mapamond
Opozanți de extremă-dreapta la aderarea Bulgariei la moneda unică euro au atacat sâmbătă cu cocktailuri Molotov biroul reprezentanței Uniunii Europene la Sofia, relatează AFP.
2
România
Producția „Dreams (Sex Love)”/„Drommer”, în regia norvegianului Dag Johan Haugerud, a fost recompensată sâmbătă seară cu Ursul de Aur pentru cel mai bun film la cea de-a 75-a ediție a Festivalului Internațional de Film de la Berlin. Ursul de Argint pentru cel mai bun scenariu a fost acordat filmului „Kontinental 25” în regia cineastului român Radu Jude.