Încă o schimbare în noul program de pe stadionul Gloria. Primăria Arad înştiinţează (la câteva zile după ce Jurnal arădean şi www.aradon.ro au informat cititorii despre faptul că de prin 25 mai pe stadionul Gloria nu se mai aleargă decât după un program bine stabilit), că s-a făcut o nouă schimbare a programul iniţial.
Stațiile de tramvai de pe raza municipiului sunt vandalizate constant. Tramvaiele au şi ele parte de boschetari cu duiumul.
România
Luni seara, 25 noiembrie, câteva sute de tineri s-au adunat în Piața Universității din București pentru a protesta împotriva lui Călin Georgescu, candidat în turul al doilea al alegerilor prezidențiale.
România
Turul întâi s-a încheiat cu o surpriză de proporții pentru mai toată lumea. Lupta în turul al doilea se va purta între independentul pro-rus Călin Georgescu și USR-ista pro-europeană Elena Lasconi. Câți români au votat, ce județe au excelat la prezență, care au fost codașele, unde a câștigat fiecare dintre principalii candidați și cine este marele pierzător al scrutinului de duminică?
România
Preşedintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, a anunţat, luni, că liberalii o vor susţine, „fără niciun fel de negociere”, pe Elena Lasconi, candidatul USR, în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale.
1
Local
Luni după-masă organizația USR Arad a transnmis un comunicat de presă prin care le mulțumește arădenilor pentru vot, mobilizare și încredere.
1
România
Candidatul PNL la alegerile prezidenţiale, Nicolae Ciucă, a demisionat, luni, din funcţia de preşedinte al Partidului Naţional Liberal.
2