ARAD - Doi elevi ai Şcolii Militare de Jandarmi de la Drăgăşani şi trei de la Şcoala de SubofiţeriJandarmi Fălticeni se află la Inspectoratul de Jandarmi al Judeţului Arad pentru a-şi desfăşura ultimul stagiu de practică.
ARAD - Cetatea din Arad va fi gazda unui ceremonial militar de mare amploare la care vor lua parte personalităţi militare şi reprezentanţi ai societăţii civile arădene.
ARAD - După mulţi ani în care Aradul a fost aproape uitat de oficialii de la nivel central, începând din 2009 şi până în prezent, în Arad au fost contabilizate nu mai puţin de 28 de vizite oficiale.
ARAD - După succesul întregistrat cu singurul Centru de tineret din judeţ, de la Covăsânţ, unde, potrivit informaţiilor furnizate de Raul Paşcalău, directorul Direcţiei de Tineret, se lucrează cu voluntari, se doreşte acordarea de sprijin şi primăriilor care înfiinţează asemenea centre.
ARAD - Transport-AR îi aşteaptă pe arădeni până duminică la cea de a XVII-a ediţie, organizată în perioada 10-13 iunie.
Local
O femeie în vârstă de 63 de ani, probabil din Buteni, și-a pierdut viața sâmbătă după-masă, după ce a fost lovită de o camionetă condusă de un tânăr de 26 de ani din Sebiș.
Local
Dintre cele 20 de legături rutiere peste frontiera de stat româno-maghiară, cinci drumuri sunt pe teritoriul judeţului Arad. Toate accesele spre aceste drumuri au fost modernizate.
2
Local
Credietele oferite de instituțiile financiare nebancare (IFN) sunt supuse unor noi reguli, conform Legii 243/2024 intrată recent în vigoare.
România
Stațiile de inspecție tehnică autorizată ale Registrului Auto Român (RAR) sunt blocate, iar interacțiunea cu Direcția Generală Permise de Conducere și Înmatriculări este afectată, în urma unui „incident neprevăzut“.
România
Cântăreţul Gabriel Cotabiţă a murit, informaţia fiind confirmată, sâmbătă, de compozitorul şi instrumentistul Ionel Tudor.
3
România
Muzicianul Marius Baţu, o legendă a muzicii folk, s-a stins din viaţă.