ARAD. În urmă cu cinci minute, s-a dat, la Camera Deputaţilor, votul pe Ordonanţa care permite migraţia aleşilor locali. „Pentru a trece, ordonanţa era nevoie de 204 voturi „pentru”, însă au fost doar 195, astfel că a fost respinsă”, transmite depuatatul Eusebiu Pistru. Totuşi, precizează Pistru, Cameră decizională este Senatul.
ARAD. Deocamdată, în judeţ Ordonanţa privind libera migrare a aleşilor locali îşi face efectele doar în rândul consilierilor. În ultimele zile, alţi patru consilieri locali au ales să treacă la PSD.
Aleşii locali ai partidelor din ACL trebuie să-şi depună opţiunea înainte de termenul legal stabilit de ordonanţă.
ARAD. Consilierul judeţean PC Arad, Daniel Duruş, a depus, marţi, la CJA şi la sediul PC Arad o adresă, în care anunţă că se prevalează de prevederile Ordonanţei 55, pentru a activa ca şi consilier independent.
ARAD. După ce consilierii PNL de la Zăbrani au refuzat să colaboreze, în cadrul ACL, cu PDL, respectiv cu primarul Marian Toader, acesta a primit sprijin de la consilierul PC Tiberiu Nicula.
Mapamond
Premierul canadian, Justin Trudeau, a susţinut vineri că preşedintele american, Donald Trump, nu glumeşte când spune că vrea să unească SUA cu Canada, întrucât obiectivul său este de a obţine materiile prime şi mineralele strategice de care dispune Canada, relatează agenţia EFE.
România
Ministerul Culturii va propune înăsprirea cadrului legislativ care reglementează condițiile în care se pot realiza expoziții în străinătate, o propunere de hotărâre de guvern urmând să fie publicat pe site-ul ministerului, a anunțat ministrul Natalia Intotero.
Mapamond
Un avion mic s-a prăbușit pe un bulevard din São Paulo, Brazilia. Două persoane aflate la bord au decedat, iar alte două au fost rănite de fragmentele avionului.
România
Vineri, 7 februarie, la nivel internațional este marcată Ziua Siguranței pe Internet, un prilej de a atrage atenția asupra utilizării tehnologiilor digitale într-un mod sigur, responsabil și conștient de către toți utilizatorii, în special copiii, adolescenții și persoanele în vârstă.
1
Local
Un curs intensiv de inițiere în domeniul consultanței în afaceri va fi derulat de către Camera de Comerț Arad.
ARADON opinii
Nu există prea multe motive să fim veseli în februarie. Lună nehotărâtă între iarnă și primăvară, între soare și frig, nehotărâtă până și în calendar, are ba 28, ba 29 de zile, personaj ce nu se lasă numerotat. Nesupunerea lui se simte peste tot. O iarnă cu miros de primăvară, în care energia începe să curgă prin trup, risipind negurile și pâclele sufletești.
Local
Ministrul Grindeanu a afirmat, în urmă cu două săptămâni, la Timișoara, că drumul de legătură va fi gata până la finele sezonului estival.