Premierul israelian Benjamin Netanyahu a exclus miercuri din nou orice încetare a focului în Fâşia Gaza fără eliberarea ostaticilor reţinuţi de gruparea islamistă Hamas, în timp ce armata israeliană, care desfăşoară operaţiuni terestre împotriva acestei grupări, a transmis că aproximativ 50.000 de civili au fugit miercuri din nordul enclavei palestiniene către sud prin "culoarul de evacuare" pe care l-a securizat pentru a doua zi consecutiv, relatează AFP.
Local
După mai bine de trei ore de intervenție, pompierii au reușit să salveze 12 porci și un măgar.
Local
Un elev de clasa a VII-a de la Liceul Tehnologic „Stefan Hell” Sântana a fost bătut de un coleg de clasă și doi elevi din altă școală, vineri dimineață. Victima a ajuns la spital.
Local
Rețele Electrice Banat a transmis că în județele Arad, Timiș, Hunedoara și Caraș Severin sunt 61 de localități afectate de vijeliile de azi noapte.
Local
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, vineri, o atenţionare Cod galben de inundaţii, valabilă până sâmbătă dimineaţa în trei bazine hidrografice.