În cele patru volume întocmite de procurori în cazul Trifa, sunt peste 60 de persoane care au calitatea de martor.
BUCUREŞTI - Florin Moldovan şi Ovidiu Răchită au fost trimişi în judecată, în stare de arest preventiv, în cazul Trifa.
Arad - Ovidiu Răchită şi Florin Moldovan, au programat, mâine dimineaţă, la Tribunalul Arad, apelul împotriva sentinţei pentru infracţiunea de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice pentru care au fost condamnaţi la câte doi ani de închisoare.
JILAVA - Cei doi vor fi suspuşi unor expertize psihiatrice pentru a se putea stabili dacă aveau discernământ în 2004.
România
Marți, în Piața Victoriei din Timișoara, sute de tineri s-au strâns pentru o manifestație pașnică anti-legionari și pro-Europa.
România
Consiliul Naţional al Audiovizualului sesizează Comisia Europeană în ce priveşte platforma TikTok, în condiţiile în care reţeaua, deşi şi-a asumat că nu face publicitate politică, a permis candidatului independent Călin Georgescu acest lucru.
Local
Vineri, 22 noiembrie 2024, în timp ce se afla la volanul unei mașini, el ar fi lovit o femeie pe trecerea de pietoni și ar fi fugit de la locul accidentului.
Local
Un bărbat „aventurier” a urcat la volanul unei mașini ce aparține Direcției Generale Poliția Locală din cadrul Primăriei Municipiului Arad și a gonit cu ea pe străzile din centru.
2
Local
Corala „Contrast”, Analia Selis, Maria Răducanu și Diana Selagea se numără printre invitați.
Mapamond
Austria s-a oferit din nou ca posibilă locaţie pentru găzduirea de negocieri de pace vizând încetarea războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei, scrie marţi dpa.
România
Funcţionarii publici care au beneficiat de majorarea salarială de până la 50% pentru orele efectuate în cadrul proiectelor finanţate din fonduri europene nerambursabile nu pot primi şi majorarea salariului de bază cu 15% pentru complexitatea muncii, a decis Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.