ARAD.Consilierul municipal Ionel Ciupe consideră că Pădurea Ceala ar trebui protejată prin lege.
ARAD. O mulţime de surprize îi aşteaptă pe toţi arădenii care vor măcar pentru o clipă să evadeze din cotitidian şi să îşi găsească un refugiu chiar în mijlocul pădurii.
ARAD. Ultimele realizări din cadrul proiectului “Imbunătăţirea infrastructurii necesare sensibilizării şi conştientizării populaţiei în Parcul Natural Lunca Mureşului”, proiect cofinanţat de Uniunea Europeană vor fi prezentate vineri, la ora 11:00, la Centrul de vizitare Ceala din cadrul Parcului Natural „Lunca Mureşului” Arad.
ARAD. Asociaţia „Amvest” a organizat duminică, 1ianuarie 2012, o acţiune de ecologizare a Pădurii Ceala. În cadrul acesteia, o echipă formată din membrii asociaţiei a adunat gunoaiele întâlnite pe traseele de la intrarea în pădurea Ceala şi câteva trasee turistice aflate sub tutela Parcului „Lunca Mureşului”.
ARAD. În urma unor sesizări apărute în presa arădeană referitoare la posibile defrişări ilegale de copaci în Pădurea Ceala, comisarii Gărzii de Mediu s-au deplasat ieri la faţa locului pentru a verifica informaţiile.
Mapamond
Premierul canadian, Justin Trudeau, a susţinut vineri că preşedintele american, Donald Trump, nu glumeşte când spune că vrea să unească SUA cu Canada, întrucât obiectivul său este de a obţine materiile prime şi mineralele strategice de care dispune Canada, relatează agenţia EFE.
România
Ministerul Culturii va propune înăsprirea cadrului legislativ care reglementează condițiile în care se pot realiza expoziții în străinătate, o propunere de hotărâre de guvern urmând să fie publicat pe site-ul ministerului, a anunțat ministrul Natalia Intotero.
Mapamond
Un avion mic s-a prăbușit pe un bulevard din São Paulo, Brazilia. Două persoane aflate la bord au decedat, iar alte două au fost rănite de fragmentele avionului.
România
Vineri, 7 februarie, la nivel internațional este marcată Ziua Siguranței pe Internet, un prilej de a atrage atenția asupra utilizării tehnologiilor digitale într-un mod sigur, responsabil și conștient de către toți utilizatorii, în special copiii, adolescenții și persoanele în vârstă.
1
Local
Un curs intensiv de inițiere în domeniul consultanței în afaceri va fi derulat de către Camera de Comerț Arad.
ARADON opinii
Nu există prea multe motive să fim veseli în februarie. Lună nehotărâtă între iarnă și primăvară, între soare și frig, nehotărâtă până și în calendar, are ba 28, ba 29 de zile, personaj ce nu se lasă numerotat. Nesupunerea lui se simte peste tot. O iarnă cu miros de primăvară, în care energia începe să curgă prin trup, risipind negurile și pâclele sufletești.
Local
Ministrul Grindeanu a afirmat, în urmă cu două săptămâni, la Timișoara, că drumul de legătură va fi gata până la finele sezonului estival.