
Organizaţia judeţeană USR Arad consideră că „PSD își dezvăluie adevăratele intenții odată cu trecerea timpului. Legile adoptate și toate măsurile promovate la nivel național și local indică limpede adevărații beneficiari ai așazisului „plan de guvernare” încropit de Liviu Dragnea: hoții și grupurile de interese din PSD”.

„După cum am precizat, zilele trecute, prin votul majorităţii PSD-ALDE, Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr.171/2010 privind sancţionarea contravenţiilor silvice (PLx 162/2014) a fost adoptată de către Camera Deputaţilor. În schimb, au existat declaraţii în spatial public ale reprezentanţilor PSD, care salută adoptarea acestei legi, ca pe „o mare victorie, un nou dar pentru pădure”.
România
O filmare postată pe TikTok a stârnit controverse după ce o mamă și-a băgat copilul mic într-o cadă plină cu zăpadă, în toiul iernii, spunând că vrea să-l „călească” și să-l facă „spartan”. Imaginile au atras rapid atenția tuturor, iar autoritățile s-au autosesizat, verificând circumstanțele în care a avut loc incidentul.
România
Aproximativ 150 de persoane, majoritatea refugiaţi din Ucraina, au participat duminică la un protest organizat în Bucureşti, prin care s-au marcat 11 ani de agresiune rusă şi trei ani de la declanşarea invaziei la scară largă.
Mapamond
Papa Francisc, spitalizat cu pneumonie şi a cărui stare de sănătate se menţine critică, a spus, într-un mesaj pentru rugăciunea Angelus, că-şi continuă cu încredere spitalizarea şi tratamentele, potrivit AFP.
ARADON Sport local
CS Universitatea Arad va încerca accederea în play-off, între primele opt echipe.
România
Mai mulți parlamentari PSD și ai minorităților naționale propun, printr-o inițiativă legislativă depusă la Parlament, ca evaluarea anuală a performanțelor profesionale ale funcționarilor publici să cuprindă și verificarea, în scris, a cunoștințelor teoretice actualizate privind actele normative care reglementează activitățile acestora.
1
Local
Dr. Gheorghe Domșa s-a stins din viață subit, chiar în ziua în care ar fi trebuit să își sărbătorească aniversarea.
2
Local
Timp de o săptămână elevii arădeni sunt în vacanță. Supranumita „vacanță de schi” delimitează modulele III și IV ale anului școlar.