ARAD - Comisarii de la Protecţia consumatorului au
controlat 96 operatori economici care comercializau produse
de panificaţie, din care la 85 operatori economici
s-au constatat abateri şi le-au fost aplicate
sancţiuni contravenţionale.
BELIU - Câteva mii de oameni au venit ieri în
pădurea Dumbrava, la „Praznicul de pită
nouă” de la Beliu.
Imagini | |
ARAD - 20 de produse tradiţionale din judeţul
nostru ar putea fi atestate european.
UT Arad
„Până acum am jucat aproximativ 100 de minute, nu cred că am avut timp să arăt ce pot cu adevărat”.
Local
O razie organizată de Inspectoratul de Poliție Județean Arad la Sebiș s-a lăsat cu amenzi în valoare de aproape 42 de mii de lei, pentru aproape 50 de persoane.
ARADON Sport local
FCC Baschet UAV Arad joacă pe terenul Universității Cluj în runda a doua din LNBF.
Advertorial
Într-o lume din ce în ce mai agitată, în care stresul și anxietatea devin parte integrantă a vieții de zi cu zi, tot mai multe persoane caută soluții naturale pentru a gestiona aceste probleme. Uleiul CBD, cunoscut pentru numeroasele sale beneficii asupra sănătății fizice și mentale, se dovedește a fi unul dintre cele mai eficiente remedii naturale disponibile în prezent.
Local
ARAD. Drept de uz şi servitute de trecere şi 250.000 de lei pentru extinderea reţelei de gaze naturale în comuna Şofronea, mai precis în satul Sânpaul.
Local
Etica în afaceri, etica socială și etica în viziunea filosofică au reprezentat principalele teme ale evenimentului.
Local
Guvernul României a adoptat o hotărâre în baza căreia vor fi achiziţionate trenuri noi, care vor circula inclusiv în zona Aradului.
Local
Reprezentanții mai multor instituții au desfășurat o acțiune de informare cu elevii din zona orașului Chișineu-Criș, în cadrul unei campanii naționale. Mâine va avea loc o altă acțiune similară.
ARADON Sport local
Punctele importante pentru play-off în Progresul - Lotus Felix. Viitorul și LT Cermei joacă „afară”.