CURTICI. Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Curtici au depistat patru migranţi care încercau să treacă ilegal frontiera în Ungaria. Migranţii, cu vârste cuprinse între 17 şi 28 de ani, au fost observaţi de patrula de la frontieră în timp ce se deplasau pe jos, peste câmp, spre frontieră, încercând să ajungă în ţara vecină.
CURTICI. Poliţiştii de frontieră de la Curtici au prins două persoane care au încercat să treacă ilegal frontiera folosindu-se de paşapoarte false.
NĂDLAC. Un pakistanez cu acte grecești false și un tânăr de 24 de ani pe numele căruia era emis un mandat de executare a pedepsei au fost prinși la Nădlac.
CURTICI - Un pakistanez a încercat să iasă din România, legitimându-se la controlul de frontieră cu o carte de identitate românească.
Mapamond
Starea de sănătate a Papei Francisc, în vârstă de 88 de ani, rămâne „critică și prognosticul este în prezent rezervat”, a anunțat sâmbătă seara Vaticanul, referindu-se la o criză astmatică respiratorie, relatează AFP.
ARADON Sport local
Arădencele au legat două victorii în derby-uri și așteaptă Final 4-ul Cupei României, de acasă.
UT Arad
„Te-am susținut, m-am certat cu toată lumea pe aici pentru tine, vreau o reacție din partea ta”.
Mapamond
Hamas a eliberat șase ostatici israelieni sâmbătă în Gaza, în al șaptelea schimb contra eliberării de deținuți palestinieni din cadrul armistițiului intrat în vigoare pe teritoriul palestinian pe 15 ianuarie, după 15 luni de război distructiv, relatează AFP.
Local
Familia îndoliată a anunțat programul serilor de priveghi și rugăciune pentru dr. Gheorghe Domșa.
Mapamond
NATO intenţionează să construiască un sistem de conducte din Germania până în Polonia şi Republica Cehă pentru a asigura o aprovizionare rapidă cu combustibil pentru avioanele de luptă în cazul unui război cu Rusia, informează săptămânalul german Der Spiegel, preluat de Reuters.
România
Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) informează, sâmbătă, că a strâns peste 200.000 de semnături pentru Călin Georgescu, numărul prevăzut de lege pentru depunerea candidaturii acestuia la alegerile prezidenţiale fiind atins la acţiunea desfăşurată începând de la ora 11:00 în Piaţa Constituţiei.
1
Local
Sâmbătă, 22 februarie, în urma stării de sănătate extrem de grave în care se afla, Gheorghe Domșa a pierdut lupta pentru viață.
1
ARADON Sport local
FCC Baschet UAV Arad joacă în această seară în ultima etapă din sezonul regulat în deplasare cu CSM CSU Constanța.