„În ultimele 24 de ore am asistat la o avalanșă de dezinformări în spațiul public, cu privire la intenția noastră de a soluționa, din punct de vedere legal, situația Palatului Administrativ al municipiului Arad. Demersul nostru de a readuce în proprietatea arădenilor, pe cale legală, această clădire, simbol al orașului nostru, a fost deturnat într-un subiect politic de anumiți politicieni. Aceștia, în goana lor după voturi, au ales să transfere în zona emoționalului colectiv o inițiativă care ține de domeniul legalității și care era pentru arădeni, nicidecum împotriva lor, așa cum s-a afirmat.”
Local
Vineri, sâmbătă și duminică, pompierii arădeni au intervenit în 83 de situații de urgență petrecute pe raza județului.
ARADON opinii
Să crești pensiile pentru 3,5 milioane de pensionari și să fii votat de 1,76 milioane de români, asta înseamnă să pierzi alegerile și președinția.
UT Arad
„Trebuie să avem încredere, vreau ambiție, un pic de agresivitate acasă și să reușim să luăm cele trei puncte”.
ARADON opinii
Victoria lui Călin Georgescu în primul tur al prezidențialelor, secondat de Elena Lasconi a produs o undă de șoc în România.
4
România
Întreaga presă de peste hotare a reacționat la rezultatul șocant al alegerilor prezidențiale din primul tur desfășurate duminică, 24 noiembrie. Candidatul Călin Georgescu este descris ca fiind populist, ultranaționalist și pro-rus.
7