Militanţii palestinieni au bombardat luni Israelul cu zeci de rachete şi obuze, în timp ce avioanele de război israeliene au lovit mai multe ţinte de pe tot parcursul Fâşiei Gaza în ceea ce pare cel mai intens schimb de focuri de la războiul din 2014, relatează Associated Press.
NĂDLAC. Polițiștii de frontieră de la Nădlac au descoperit patru cărţi de identitate bulgăreşti false în urma unui control de frontieră. Documentele au fost folosite de trei cetățeni sirieni și un palestinian pentru a ieși din România. Cei patru călătoreau cu un autoturism condus de un arădean.
CURTICI. Poliţiştii de frontieră de la Curtici au depistat şase palestinieni, care au încercat să treacă ilegal frontiera, folosindu-se de documente false.
România
Cinci avioane IAR-99 SM modernizate la Fabrica de Avioane de la Craiova sunt pregătite să intre în dotarea Ministerului Apărării Naționale (MApN).
1
România
Radu Oprea: Votul dat în Consiliul Politic arată că Victor Ponta nu mai este de astăzi membru al PSD
Victor Ponta s-a autoexclus mai demult din PSD și votul dat miercuri în ședința Consiliului Politic Național arată că acesta nu mai este membru al Partidului Social Democrat.
Mapamond
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat miercuri, în cadrul unei conferințe de presă la Kiev, că se așteaptă ca SUA să ia „măsuri puternice” împotriva Rusiei dacă Kremlinul respinge armistițiul de 30 de zile pe care Ucraina l-a acceptat deja la propunerea Washingtonului, relatează EFE.
1
România
Premierul Marcel Ciolacu, președintele PSD, a declarat miercuri că va propune Consiliului Politic Național (CPN) al Partidului Social Democrat excluderea din partid a lui Victor Ponta.
România
Curtea Constituțională a României a respins, miercuri, cu unanimitate de voturi, contestațiile formulate împotriva înregistrării candidaturii lui Crin Antonescu la alegerile prezidențiale din luna mai.
UT Arad
Fetele de la UTA au ca obiectiv menţinerea în al doilea eşalon valoric al fotbalului românesc.
România
O tânără suedeză de 26 de ani s-a aruncat de la etajul 8 al unei clădiri din zona Fructus și a căzut pe terasa de la etajul 5. Ea a fost transportată inconștientă la spital. Ar fi în stare critică.
Local
SĂVÂRȘIN. Aflată la Săvârșin, Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei s-a întâlnit săptămâna aceasta cu colectivul Fundației Colecția Regală, care administrează parcul și clădirile, păstrând intact specificul locului și folosind exclusiv materiale tradiționale, întocmai precum cele din secolele trecute.