Leontin Aslău îi cere primarului să promoveze un proiect privind montarea de panouri pe străzile lăsate de izbelişte.
155 de panouri fotovoltaice furate din Italia au fost descoperite la frontiera Nădlac. Un bărbat din judeţul Mehedinţi încerca să le introducă ilegal în ţară.
Gheorghe Falcă le-a propus aleşilor municipali să monteze lângă pasajele nefinalizate de pe centura Aradului panouri informative.
Primăria Arad vrea să dezbrace clădirile istorice de toate panourile şi siglele publicitare atârnate pe faţade.
În medie, iarna, un aparat funcţionează efectiv între 2 şi 12 ore, în medie 6 – 8 ore pe zi, dacă se ţine cont de recomandările noastre şi dacă este relatată situaţia reală a încăperii.
România
Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, a avut, luni, o convorbire telefonică cu secretarul general al Alianței Nord Atlantice, Mark Rutte, prilej cu care acesta a mulțumit României pentru contribuția sa la nivel aliat, a salutat creșterea bugetului de apărare al țării noastre și a reafirmat angajamentul NATO și al Statelor Unite față de apărarea colectivă și Articolul 5, transmite Administrația Prezidențială.
Local
Inițiatoarea petiției referitoare la preluarea Bazinului de către Consiliul Județean a vorbit despre cele 4.000 de semnături adunate.
1
România
Un incendiu violent a izbucnit luni seara, 3 martie, la un autotren aflat pe Autostrada A1, la kilometrul 437, între nodurile rutiere Traian Vuia și Margina.
Mapamond
Papa Francisc, internat din 14 februarie pentru dublă pneumonie, a suferit luni o nouă criză respiratorie severă, a anunţat Vaticanul într-un comunicat, relatează AFP şi Reuters.
Mapamond
Președintele american, Donald Trump, a avertizat luni, pe rețeaua sa socială Truth Social, că „America nu va mai tolera asta prea mult timp”, referindu-se la poziția lui Volodimir Zelenski privind o încetare a ostilităților în Ucraina, relatează AFP și Reuters.
1
Ştiri sportive
Fosta mare atletă Felicia Țilea Moldovan, specialistă în aruncarea suliței, a încetat din viață la vârsta de 57 de ani, a anunțat, luni, Federația Română de Atletism, pe pagina sa de Facebook.
UT Arad
Antrenorul UTA-ei este suspendat pentru următorul joc, după ce a văzut al patrulea cartonaș galben în acest campionat.
5
România
Partidele AUR, S.O.S. România și POT au atacat la Curtea Constituțională a României (CCR) proiectele de lege adoptate de Camera Deputaților și Senat prin care România ar putea doborî drone intrate ilegal în spațiul aerian al țării, a anunțat USR luni.
8