Arădenii din Gai, Bujac şi zona Podgoria vor avea parcuri până la sfârşitul acestui an.
Pe zeci de hectare se vor ridica parcuri fotovoltaice în tot judeţul, existând localităţi cu câte trei-patru proiecte.
Arad.Arădenii sunt invitaţi să voteze reamenajarea parcului preferat din oraş prin programul „Fiecare parc are povestea lui”.
Peste un an, arădenii vor putea accesa internetul, fără să plătească, în parcurile oraşului.
ARAD. Program naţional pentru parcuri, implementat cu proiecte de hotărâre falsificate.
România
Sute de persoane au protestat, marţi seară, în mai multe oraşe din ţară, în urma rezultatelor alegerilor prezidenţiale de duminică, manifestându-şi nemulţumirea faţă de candidatul independent Călin Georgescu şi scandând lozinci antifasciste, împotriva extremismului şi proeuropene.
Local
Purtătorul de cuvânt al Primăriei Municipiului Arad a transmis punctul de vedere al instituției în legătură cu mașina Poliției Locale care a fost furată, marți după-amiază, de un om al străzii. Acum ceva vreme, echipajul rămas acum fără mașină l-a dus pe bărbat la psihiatrie.
3
România
Biroul Electoral Central (BEC) a dat publicităţii marţi rezultatele finale la primul tur al alegerilor prezidenţiale, după centralizarea datelor de la cele 19.919 secţii de votare deschise în ţară şi străinătate.
România
Marți, în Piața Victoriei din Timișoara, sute de tineri s-au strâns pentru o manifestație pașnică anti-legionari și pro-Europa.
3
Local
Vineri, 22 noiembrie 2024, în timp ce se afla la volanul unei mașini, el ar fi lovit o femeie pe trecerea de pietoni și ar fi fugit de la locul accidentului.
Local
Un bărbat „aventurier” a urcat la volanul unei mașini ce aparține Direcției Generale Poliția Locală din cadrul Primăriei Municipiului Arad și a gonit cu ea pe străzile din centru.
7
Local
Corala „Contrast”, Analia Selis, Maria Răducanu și Diana Selagea se numără printre invitați.