Sportivul român Cătălin Chirilă, calificat direct în semifinalele probei de canoe simplu pe 1.000 de metri, la Jocurile Olimpice de la Paris, după ce a câştigat seria a treia cu nou record olimpic, a declarat, miercuri, că pentru el timpul este irelevant, singurul obiectiv fiind să ajungă primul la finiş.
Federaţia Română de Gimnastică (FRG) a anunţat, marţi, într-un comunicat de presă publicat pe site-ul oficial, că a cerut analiza Federaţiei Internaţionale de specialitate pentru eroarea de arbitraj din finala de la sol de la Jocurile Olimpice de la Paris, precizând totodată că a depus două memorii la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne pentru repunerea în drepturi a Sabrinei Voinea, care a pierdut medalia de bronz în urma contestaţiei delegaţiei Statelor Unite ale Americii.
Local
Președintele României este ales, conform Constituției, prin votul direct al cetățenilor, în două tururi de scrutin, dacă este cazul.
ARADON opinii
Noiembrie? Nu se poate! Cu viorele și păpădii înflorite prin parcuri, trandafiri ce-și îndreaptă petalele spre soare cu aer de învingători, crenguțe pline de muguri, soare, călduț pe-afară după o dimineață rece, de parcă suntem în primăvară.
România
Peste 206.000 de alegători s-au prezentat la urne în diaspora, până sâmbătă la ora 21,00, pentru a vota în primul tur al alegerilor prezidenţiale, potrivit datelor furnizate în timp real de Autoritatea Electorală Permanentă.
Mapamond
Şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, a estimat sâmbătă că statele UE au obligaţia să pună în aplicare mandatele de arestare emise joi de Curtea Penală Internaţională (CPI) pe numele premierului israelian Benjamin Netanyahu, fostului ministru israelian al apărării Yoav Gallant şi şefului aripii militare a mişcării palestiniene Hamas, Mohammed Deif, pentru crime de război şi crime împotriva umanităţii, relatează agenţiile Reuters şi EFE.
Ştiri sportive
Jucătorul sârb de tenis Novak Djokovic, deţinătorul recordului de victorii în turneele de Mare Şlem cu 24 de trofee, în prezent ajuns pe locul 7 ATP la finele unui sezon dezamăgitor, lipsit de titluri în acest an în circuitul ATP, a anunţat sâmbătă că-l va avea ca antrenor pe britanicul Andy Murray, recent retras din circuitul competiţional, scrie AFP.
România
Pentru a câștiga încrederea consumatorilor, producătorii din industria panificației ar trebui să fie mult mai atenți la etichetarea produselor.
Local
O femeie în vârstă de 63 de ani, probabil din Buteni, și-a pierdut viața sâmbătă după-masă, după ce a fost lovită de o camionetă condusă de un tânăr de 26 de ani din Sebiș.
1
Local
Dintre cele 20 de legături rutiere peste frontiera de stat româno-maghiară, cinci drumuri sunt pe teritoriul judeţului Arad. Toate accesele spre aceste drumuri au fost modernizate.
5