S-a dovedit încă odată că serviciile fac jocurile pe dulcele plai mioritic, manipulând după placul stăpânilor opinia publică, mai ales cea externă, căreia îi servesc non stop muniţie, adormind vigilenţa colosului politic numit PSD.
Senatorul Traian Igaş anunţă că PNL a renunţat la protestul din ziua votării moţiunii de cenzură, care va fi reprogamat.
ARAD. În urmă cu cinci minute, s-a dat, la Camera Deputaţilor, votul pe Ordonanţa care permite migraţia aleşilor locali. „Pentru a trece, ordonanţa era nevoie de 204 voturi „pentru”, însă au fost doar 195, astfel că a fost respinsă”, transmite depuatatul Eusebiu Pistru. Totuşi, precizează Pistru, Cameră decizională este Senatul.
ARAD. Tinerii din ansamblul folcloric „Junii Crisului ”, din Dieci , şi-au demonstrat valoarea tocmai pe malul mării,la Eforie, unde au participat la festivalul de folclor Eforie 2014 „Cânt şi joc pe plai Dobrogean”.
ARAD. Peste 140 de membri ai Partidului Noua Republică, în frunte cu preşedintele Mihail Neamţu, sunt prezenţi la o manifestare organizată în Parlamentul European.
ARADON Sport local
„Galben-albastrele” au câștigat cu 75-60 primul meci din dubla pentru Final 4-ul Cupei.
Local
Centrul de zi pentru persoane adulte cu dizabilități va fi construit și va deveni funcțional până la finele anului viitor.
1
Mapamond
Ministerul rus de Externe a descris miercuri drept nebunească ideea vehiculată în unele cercuri despre posibilitatea ca SUA să înarmeze Ucraina cu arme nucleare înaintea transferului de putere la Casa Albă, transmite Reuters.
2
România
Ambasada României în Statele Unite ale Americii anunţă că ţara noastră a îndeplinit criteriul ratei de refuz al vizelor pentru calificarea în Programul Visa Waiver.