Mapamond
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a îndemnat sâmbătă, în timpul discursului său susținut în cadrul Conferinței de Securitate de la Munchen, la crearea 'forțelor armate ale Europei', atenționând asupra unei relații deteriorate cu Washingtonul sub conducerea președintelui Donald Trump, informează dpa.
Mapamond
Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau călătoresc pe teritoriul Republicii Croația că, în conformitate cu datele transmise de către Institutul Hidro - Meteorologic local, pentru sâmbătă au fost emise coduri roșu și portocaliu de vânt valabile în regiunile Rijeka, Kvarner, Split, Dubrovnik și canalul Velebit.
Mapamond
Jucătorul italian de tenis Jannik Sinner, nr. 1 ATP, va fi suspendat timp de trei luni, până pe 4 mai 2025, în baza unui "acord de soluţionare" încheiat cu Agenţia Mondială Antidoping (AMA/WADA), care a cerut iniţial o suspendare de unul până la doi ani după ce sportivul a fost testat pozitiv la o substanţă interzisă în martie 2024, scrie AFP.