Târg caritabil de Paşte, desfășurat, zilele trecute, la Şcoala Gimnazială „Avram Iancu” Arad.
ARAD. Târgul de Primăvară îşi aşteaptă, de sâmbătă, vizitatorii. Ca în fiecare an, Primăria organizează şi acum un târg de sezon, care va rămâne deschis şi cu ocazia Sărbătorilor Pascale.
ARAD. Sute de arădeni s-au adunat în biserici și cimitire pentru a-i cinsti cum se cuvine pe cei dragi, trecuți în neființă, de Paștele Morților.
ARAD. Copiii din Grupa mijlocie, PP1 Arad „Frunzele jucăuşe”, coordonată de prof. înv. preşcolar, Cristina Opreanu, au creat ouă şi coşuleţe inedite, din materile reciclabile. Eforturile copiilor s-au finalizat cu două expoziţii de Paşte, cu vânzare, organizate zilele trecute, atât în cadrul gradiniţei şi cât şi la Biserica Facultăţii de Teologie Arad.
Peste o sută de locuri de muncă sunt anunţate ca fiind vacante de către angajatori, înaintea Sărbătorilor de Paşti.
Mapamond
Ministerul rus de Externe a transmis joi că Statele Unite trebuie să-și formuleze politica privind încheierea conflictului din Ucraina, urmând ca după această clarificare Moscova să-și poată fundamenta propria poziție în funcție de acțiunile specifice ale Washingtonului, potrivit unei declarații date de purtătoarea de cuvânt a acestui minister, Maria Zaharova, relatează Reuters.
Mapamond
Fostul primar al micului oraş croat Zupanja şi măcelarul său au fost arestaţi joi, edilul fiind suspectat că a deturnat fonduri publice pentru a cumpăra 1,5 tone de kulen, un cârnat uscat foarte popular în Balcani, informează AFP.
România
Fostul ministru de Externe, Teodor Baconschi, a afirmat, joi, că există o obligaţie civică de a rezista în cazul a ceea ce a numit „o restauraţie” de tip naţional-comunist, pro-putinist, antioccidental, radical eurosceptic.
România
Preşedintele USR, Elena Lasconi, şi-a reiterat joi intenţia de a candida la alegerile prezidenţiale din luna mai, menţionând că are susţinerea partidului şi că sunt false informaţiile privind un sprijin din partea europarlamentarului Vlad Voiculescu pentru Nicuşor Dan.
România
Corpul de control al prim-ministrului a constatat „deficiențe sau lacune legislative” în ceea ce privește protejarea patrimoniului cultural, precum și abateri de la respectarea cadrului juridic ce reglementează exportul temporar de bunuri culturale mobile clasate în cazul artefactelor din tezaurul dacic expuse în Muzeul olandez Drents din Assen.
România
Rezultatele extragerilor loto din data de 06-02-2025 sunt următoarele:
UT Arad
Victoria de la Iași l-a făcut pe antrenorul UTA-ei să spună că se gândește la primele șase locuri, deși știe că nu va ajunge acolo.
2